De la Thor de la Marvel la Game of Thrones și Neil Gaiman, legendele nordice au influențat cultura și ideile actuale, potrivit unei noi cărți.
Scriitorul american Mark Twain a relatat: „Nu există o idee nouă. Pur și simplu luăm o mulțime de idei vechi și le punem într-un fel de caleidoscop mental. Le dăm o întoarcere și fac combinații noi și curioase”. Acest lucru este valabil mai ales în cazul povestirii. În romane și în special la scrierile creative, există o premisă despre șapte intrigi de bază, conform BBC.
Poveștile pe care le spunem reflectă cine suntem, atât ca indivizi, cât și ca societăți. A citi povești din trecut este liniștitor deoarece descoperi că, în timp ce vremurile se schimbă, instinctele și emoțiile umane sunt mai constante și mai universale. Bucuria de a citi este să comunicăm cu alți oameni prin poveștile pe care le-au lăsat în urmă, dar să recunoaștem în lumea lor ceva al nostru.
O nouă carte, „Miturile nordice care modelează modul în care gândim”, de Carolyne Larrington, profesor la Universitatea Oxford, explorează rezonanțe contemporane ale miturilor nordice și examinează reimaginarea lor în cultura populară. „Miturile nordice sunt importante pentru că au loc într-un peisaj pe care oamenii din Marea Britanie și din lumea vorbitoare de engleză îl recunoaștem ca fiind ca al nostru”, a transmis Carolyne Larrington pentru BBC Culture. „Și, spre deosebire de miturile grecești și romane, ele înfățișează o lume care este finită. Locuitorii ei mărșăluiesc către sfârșitul timpului. Așa că, au o notă de pesimism care rezonează într-o lume mai seculară”.
În ciuda acestui fapt, ei nu sunt lipsiți de speranță sau de iluminare. Dintr-o explorare melancolică a mediului, gânduri asupra masculinității și o socoteală cu existența, aceste mituri nordice antice stau la baza multor moduri în care gândim astăzi.
1. Mitul verde
Acolo unde textele biblice și alte legende atribuiau inundații, ciumă ca mânie a lui Dumnezeu sau a zeilor, povestea lui Yggdrasill rezonează mai mult într-o lume care este atentă la impactul omului. O versiune a arborelui vieții, Yggdrasill se află în centrul universului vechi nordic. Ramurile lui ajung până în ceruri, rădăcinile sale coboară în lumea morților și a uriașilor de ger. Animalele care trăiesc pe el prosperă și îl deteriorează. Când vine sfârșitul lumii, copacul geme și se clătina, dar nu ni se spune dacă va cădea.
„Yggdrasill este un model pentru mediul nostru la care am face bine să ne gândim”, spune Carolyne Larrington. „Reprezintă o lume naturală care dăruiește, dar care nu poate fi considerată de la sine înțeleasă: un sistem simbolic care poate, sau nu, să reziste tuturor atacurilor pe care umanitatea i le provoacă”.
Avertismentul implicit este deosebit de pertinent acum, având în vedere că Yggdrasill nu este orice copac, ci un frasin. „Era gri-argintiu”, scrie Neil Gaiman în romanul său din 2001, „Zeii americani”, plin de mituri. „Spectral și totuși real cu totul”. Trebuie doar să te plimbi printr-una dintre numeroasele păduri de pe glob, devastate recent de boala morții cenușii, pentru a vedea poieni fantomatice, unde s-au așezat recent copaci de culoare gri-argintiu cu totul reali.
2. Mitul faimei eterne
Valhalla (sau Valhǫll) este o sală magnifică, condusă de zeul Odin, unde războinicii decedați trăiesc alături de regi și de alte figuri legendare. Când sosește Ragnarök (sfârșitul lumii), ei vor fi chemați să lupte cu Jotnar (giganții). Este o sală a faimei pentru o societate eroică, un loc în care trăiesc cei care au murit în luptă. Valhalla a trăit și el.
În 1830, Prințul Moștenitor Ludwig de Bavaria a comandat construirea unui templu Valhalla lângă Regensburg, Germania. Aici au fost celebrați eroii pan-germanici pentru a consolida proiectul de unificare a Germaniei. Aproximativ în același timp, August Smith a creat un muzeu Valhalla la „Tresco Abbey Gardens”, de pe Insulele Scilly, pentru a găzdui figurinele de la epavele locale. Mitica sală a faimei este, de asemenea, descrisă în operele lui Richard Wagner în ciclul inelului, în numeroase picturi și în scrierile lui Hunter S. Thompson. Elton John, Led Zeppelin și Jethro Tull se referă la Valhalla în cântecele lor.
„În societățile pre-creștine, în special în cele germanice, singura modalitate de a supraviețui după moartea ta este prin obținerea faimei”, spune Carolyne Larrington, explicând atractivitatea durabilă a mitului. „Acum, că există mai puțină încredere culturală în ideea de viață după moarte, oamenii se agață de ideea de a fi faimoși și de a se remarca în lume într-un fel. Valhalla reprezintă cele 15 minute ale noastre de faimă”, citează BBC.
3. Mitul sfârșitului
Ragnarök (soarta zeilor) este capătul nordic al lumii, ecou clar în Armaghedonul creștin. În mitologia nordică, Ragnarök culminează cu o luptă finală între zei, demoni și uriași, care se termină cu moartea zeilor. Lumea se termină în foc și gheață.
Este „Winter is Coming” al lui George RR. Martin. Zicala din Game of Thrones este motto-ul Casei Stark, care este situată în nordul Westeros și adesea lovită cel mai tare de iernile reci, dar este și un avertisment general despre faptul că se vor întâmpla lucruri rele. Și Ragnarök este, de asemenea, o temă populară în Death Metal-ul scandinav sau Viking Metal, care se bazează pe mitologia nordică.
În Ragnarök, vechea generație de zei va fi distrusă. „Există o inevitabilitate în acest lucru”, scrie Larrington în cartea sa. „Nici războinicii din Valhalla nu pot învinge forțele cosmice. După acest sfârșit mitic, lumea se va ridica din nou. Dar întrebarea este: va fi o îmbunătățire față de trecut?”. În repovestirea mitului, „Ragnarok: The End of the Gods”, autoarea AS Byatt decide că lumea nu se va întoarce, în timp ce pentru scriitorul Neil Gaiman, în cartea sa „Norse Mythology”, există ecouri ale creației „Ferma animalelor”. Noua generație de zei repetă aceleași mișcări, iar istoria se repetă. Ragnarök este atât în viitor, cât și în trecut.
4. Mitul rătăcitorului în căutarea înțelepciunii
Odin, tatăl lui Thor și creatorul lumii nordice, este și zeul războiului, al poeziei, al runelor, al magiei și al morților. Dar el nu este atotștiutor și rătăcește atât lumea umană, cât și lumea divină în căutarea înțelepciunii. Acest lucru are un preț. Când ajunge la Fântâna Urd, i se spune că pentru a sorbi apa înțelepciunii trebuie să își sacrifice un ochi, prezintă BBC.
„Odin modelează modul în care gândim să continuăm să învățăm, dar, în același timp, el este văzut ca o forță patriarhală care trebuie, în cele din urmă, să se dea deoparte, iar această dihotomie o vedem foarte mult în politica contemporană”, relatează Carolyne. „La sfârșitul lumii nordice, va veni o nouă generație de zei, cu idei noi, netestate. Dar există sentimentul că acestea vor predomina”.
5. Mituri ale masculinității
Există un paradox al masculinității în lumea nordică. Pe de o parte, este eroul atletic viking cu părul blond, care se aventurează, face comerț, scrie poezie și sculptează rune, iar pe de altă parte distruge totul în urma lui.
Unele reimaginări chiar le-au conferit vikingilor o formă aproape drăgălașă, cum este în cărțile pentru copii din secolul al XX-lea, sau i-au parodiat ca în filmul lui Terry Jones, „Eric the Viking”. Probabil că mitul predominant, totuși, este cel al unei trupe eroice și aventuroase de frați, încrezători în locul lor în lume, ilustrează BBC.
Dar există un mit care este deschis reinterpretărilor tulburătoare. „La mijlocul secolului al XIX-lea, figura aventurierului viking a fost folosită pentru a susține doctrinele superiorității ariene”, transmite Carolyne. „Astăzi, bărbații care exercită puterea asupra femeilor au adoptat din proprie inițiativă grupurile de extremă-dreapta, albi, care doresc ca femeile «să își cunoască locul». Acest lucru nu înseamnă a respinge mitul ca fiind irelevant.
Figura războinicului viking a reprezentat întotdeauna o luptă și o nevoie de echilibru: între furie eroică, onoare personală, curaj și deschidere către iubire. Și acel conflict între ideea valorilor tradiționale masculine și bărbații care locuiesc într-o lume a femeilor, rezonează mai mult ca niciodată, informează BBC.
6. Mitul super-eroului
Thor este un zeu proeminent asociat cu protecția omenirii și un model pentru supereroul din zilele din urmă. Reinventat de Marvel Comics ca Mighty Thor, eroul care mânuiește ciocanul, patrulează granițele lumii umane și îi ține pe uriași afară, el are ecou prin Superman, Hulk și alți Răzbunători.
„Ceea ce este interesant este că din vechile mituri nordice, ceea ce rămâne este un fel de autoritate care lovește mai întâi oamenii cu ciocanul său și pune întrebări mai târziu”, explică Larrington. „Ceea ce a făcut Marvel i-a dat o curbă de învățare, punându-l într-o familie în care are relații cu fratele și tatăl adoptiv și în care se îndrăgostește, astfel încât forțele sale supraomenești să fie temperate de defectele sale umane”.
În lumea nordică, o societate orală fără contracte scrise, Thor reprezintă valorile de a lupta pentru cei slabi și de a-și ține cuvântul. În lumea noastră, în mare parte seculară, el nu întruchipează alegerea luptelor, ci pregătirea de a le rezolva atunci când apar. Nu întoarce celălalt obraz, dar are curajul să spună lucrurilor pe nume.
