Aproximativ 400 de copii din Harghita şi Republica Moldova au participat, duminică, în localitatea Sărmaş, la un festival folcloric românesc, intitulat ”Cântec, joc şi voie bună!”, care este parte a unui proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, iniţiat de Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni.

Evenimentul a început la biserica din Sărmaş, unde episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Andrei, a oficiat o slujbă, alături de un sobor de preoţi, după care participanţii au mers la monumentul eroilor din localitate, pentru a aduce un omagiu celor care au căzut pe câmpurile de luptă.

După acest moment, a avut loc o paradă a portului popular, de la monument până la sala unde s-a desfăşurat festivalul, copiii şi profesorii, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, fiind întâmpinaţi cu bucurie de localnici.

Timp de mai multe ore, pe scenă au evoluat ansambluri şi interpreţi de dans şi cântec popular românesc din localităţile harghitene Sărmaş, Topliţa, Miercurea Ciuc, Bilbor, Tulgheş, Corbu, Gălăuţaş, Voşlăbeni, Livezi, Bălan şi Odorheiu Secuiesc, în vreme ce din Republica Moldova au fost prezenţi elevi din localităţile Teleneşti, Mîndreşti, Cojuşna, Fîrlădeni, Grigoriopol, Cucoară, Ialoveni.

Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni, inspectorul şcolar Elena Mîndru, a declarat că festivalul a fost o adevărată sărbătoare, datorită prezenţei celor 400 de copii veniţi „de pe meleagurile Republicii Moldova, Transnistriei”, dar şi a celor veniţi de pe tot cuprinsul judeţului Harghita, „din inima Ardealului”, pentru a sărbători împreună Centenarul Marii Uniri.

Festivalul folcloric „Cântec, joc şi voie bună” a ajuns la a zecea ediţie, iar în acest an este parte a unui proiect derulat de Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni şi intitulat „Ambasadorii limbii şi culturii române”, care este dedicat Centenarului Marii Uniri.

În cadrul proiectului, mai multe şcoli din Harghita şi Republica Moldova organizează evenimente comune, care contribuie la comunicarea în limba română, la consolidarea relaţiilor şi a parteneriatelor între cadrele didactice, între elevi şi părinţi şi „la păstrarea zestrei noastre comune: istorie, limbă, port şi tradiţii”.

Zilele trecute, copiii din Republica Moldova au participat la un schimb de experienţă la şcoli din municipiul Topliţa.

De asemenea, ei vor lua parte şi la manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, urmând să celebreze Centenarul Marii Uniri, pe 1 Decembrie 2018, alături de românii din Miercurea Ciuc.

Proiectul Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni este susţinut de mai multe instituţii şi se derulează sub patronajul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*