Peste 400 de mercenari ruşi operează la Kiev, la ordinele Kremlinului, pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenskiy şi pe membrii guvernului său, cu scopul de a pregăti terenul pentru ca Moscova să preia controlul în Ucraina, a dezvăluit luni publicaţia britanică The Times, citată de agenția spaniolă EFE.

În urmă cu cinci săptămâni, Grupul Wagner, o miliţie privată condusă de un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi care operează ca o ramură independentă a statului, a adus mercenari din Africa pentru o misiune de „decapitare” a administraţiei Zelenski în schimbul unei frumoase sume de bani.

Informaţia despre această misiune a ajuns la guvernul ucrainean sâmbătă şi, câteva ore mai târziu, Kievul a decretat o interdicţie de circulaţie strictă, de 36 de ore, pentru a putea „peria” oraşul în căutare de sabotori ruşi, potrivit relatărilor The Times.

Autorităţile ucrainene i-au avertizat pe civili că, odată declarată interdicţia de circulaţie, cei care vor fi văzuţi pe străzi în intervalul orar 17:00-07:00 vor fi consideraţi agenţi ai Kremlinului şi riscă să fie „lichidaţi” dacă ies din case şi din adăposturi.

Potrivit The Times, o sursă apropiată activităţilor Grupului Wagner a confirmat că în ianuarie au sosit în Ucraina între 2.000 şi 4.000 de mercenari.

O parte dintre ei au fost trimişi în regiunile disputate din estul Ucrainei, autoproclamatele „republici” separatiste Doneţk şi Lugansk, în timp ce alţi 400 au intrat din Belarus şi s-au îndreptat către capitala Kiev.

Mercenarilor li s-ar fi spus că Putin vrea o scurtă pauză ca să demonstreze că negociază cu Zelenski, însă i-ar fi asigurat că nu se va ajunge la niciun acord şi că demersul va fi pur şi simplu o păcăleală, potrivit unei surse apropiate de înalţi comandanţi ai Grupului Wagner.

Zelenski a acceptat duminică să trimită o delegaţie pentru a se întâlni cu o echipă rusă la frontiera cu Belarusul, însă şi-a exprimat scepticismul în legătură cu seriozitatea intenţiilor Moscovei.

Mercenarii, scrie publicaţia britanică, aşteaptă un semnal de la Kremlin şi li s-au promis sume mari de bani în următoarele zile dacă îşi duc la bun sfârşit misiunea, şi protecţie pentru a părăsi Ucraina înainte de sfârşitul acestei săptămâni.

În afară de Volodimir Zelenski, pe „lista neagră” sunt incluse alte 23 de persoane, printre care premierul, întreg cabinetul de miniştri, primarul Kievului, Vitali Kliciko, şi fratele său Vladimir.

Mercenarii s-ar lăuda că ştiu exact unde se află preşedintele şi membrii guvernului său în Kiev şi că îi pot localiza prin intermediul telefoanelor mobile.

Wagner este o firmă militară privată strâns asociată „proiectelor” lui Putin în întreaga lume. Firma este proprietatea lui Evgheni Prigojin, un oligarh cunoscut drept „bucătarul lui Putin”, iar grupul a efectuat operaţiuni sub acoperire în Africa şi Orientul Mijlociu, dar a fost considerat responsabil şi de încurajarea tensiunilor din estul Ucrainei în 2014.

„Sunt foarte eficienţi. Apar de nicăieri, fac lucruri foarte violente şi apoi dispar din nou, fără să fie clar cine anume a fost de vină. Nu au o legătură directă cu guvernul rus şi, prin urmare, o pot nega”, a declarat generalul Richard Barrons, fost comandant al forţelor armate britanice.

Sursele citate au indicat că, aparent, Grupul Wagner a fost informat despre invazia planificată în Ucraina încă din decembrie 2021, cu mult înainte ca însăşi armata rusă să fie informată despre acest plan.

La Kiev mai activează și grupe de asasini ai serviciilor secrete ruse, cu obiectivul de a crea o ambuscadă și a-l ucide pe Zelenskiy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*