Statul alpin produce arme pe care aliații occidentali vor să le trimită la Kiev. Legea elvețiană interzice acest lucru, conducând la o dezbatere națională despre conceptul său de neutralitate, dacă ar trebui să se schimbe sau nu, conform New York Times.
În Europa de Est, ucrainenii sunt în tranșee. Mai în vest, capitalele europene se confruntă cu o nouă ordine în care războiul nu mai este teoretic. Cu toate acestea, ascunși în inima continentului, elvețienii se îngrijorează de idealuri mai înalte.
În capitala Elveției, amplasată sub munți acoperiți de zăpadă, în camerele parlamentare din vitralii și lemn lustruit, dezbaterea se referă la moștenirea lăudată de neutralitate a țării – și ce înseamnă neutralitatea într-o nouă eră de război pentru Europa.
Se pare că Elveția are o industrie a armelor care produce muniție extrem de necesară pentru unele dintre armele pe care europenii le-au furnizat Ucrainei, precum și unele dintre tancurile de luptă principale Leopard 2 pe care le-au promis, transmite NYT.
Dar are, de asemenea, reguli stricte cu privire la unde pot ajunge acele arme – și anume o lege, acum subiect de dezbateri aprinse, care interzice oricărei națiuni care achiziționează arme elvețiene să le trimită partidului în conflict, cum ar fi Ucraina.
Războiul testează toleranța elvețiană pentru a sta pe margine și a servi elita mondială în condiții egale, punând țara într-o legătură de interese concurente.
Producătorii săi de arme spun că incapacitatea lor de a exporta acum ar putea face imposibilă menținerea clienților occidentali critici. Vecinii europeni îi atrag pe elvețieni într-o direcție, în timp ce tradiția de neutralitate îi atrage în alta.
„A fi un stat neutru care exportă arme este ceea ce a adus Elveția în această situație”, a spus Oliver Diggelmann, profesor de drept internațional la Universitatea din Zurich. „Vrea să exporte arme pentru a face afaceri. Vrea să-și afirme controlul asupra acelor arme. Și vrea să fie și tipul bun. Aici se poticnește țara noastră acum”.
Elveția a reușit să se agațe de neutralitate timp de secole și prin două războaie mondiale. Este o poziție acceptată de 90% din cei 8,7 milioane de oameni ai săi, care o susțin ca ideal național. Gazde ai Națiunilor Unite și ai Crucii Roșii la Geneva, se văd ca făcători de pace și umanitari ai lumii.
Dar națiunile occidentale văd astăzi ezitarea Elveției – atât în privința exporturilor, cât și în privința sancțiunilor împotriva Rusiei, despre care diplomații occidentali suspectează că Elveția nu face suficient pentru a le impune – ca o dovadă că motivația țării este mai puțin idealism decât afacere.
Elveția, ale cărei bănci sunt renumite pentru discreție și au fost adesea acuzate că spăla bani pentru clasa politică, unde corupția se întinde la scară largă, este încă cel mai mare centru de bogăție offshore – locație în afara țării de origine – din lume. Aceasta include aproximativ un sfert din totalul global, servind fără îndoială mulți oligarhi ruși aliați cu președintele Vladimir V. Putin.
Un înalt oficial occidental, care nu a vrut să fie identificat pentru că negocia cu elvețienii, a spus că status quo-ul a lăsat diplomații occidentali să simtă că Elveția urmărește „o neutralitate a beneficiului economic”.
Secolele de neutralitate elvețiană sunt un argument pentru a face în continuare bani cu Rusia?
Luni de strângere a mâinilor nu au îndrăgit națiunea alpină de vecini.
„Toată lumea știe că acest lucru dăunează Elveției. Întreaga UE este enervată. Americanii sunt supărați. Resentimentele vin și de la ruși. Știm cu toții că acest lucru ne doare”, a spus Sacha Zala, istoric al neutralității elvețiene la Universitatea din Berna. „Dar arată cât de adânc ne intră în cap această credință în neutralitate”, prezintă NYT.
Pentru istorici, neutralitatea Elveției a avut mult mai mult de-a face cu purtarea războiului decât cu evitarea lui.
Din Evul Mediu până în epoca modernă timpurie, cantoanele alpine sărace de atunci, care alcătuiesc Elveția de astăzi, au închiriat mercenari în războaiele din întreaga Europă. Mulți au făcut arme pentru a merge cu acele armate; Garda Elvețiană a Vaticanului este o relicvă a acelei epoci.
„Ideea anterioară a neutralității a fost neutralitatea de a servi ambelor părți”, a spus Sacha Zala.
Neutralitatea elvețiană a început să fie oficializată după războaiele napoleoniene, când puterile europene au convenit că ar putea crea un tampon între puterile regionale.
A fost codificat în continuare, în Convenția de la Haga din 1907 – baza neutralității elvețiene de astăzi. Convenția impunea statelor neutre să se abțină de la război și să mențină o echidistanță între părțile în conflict – puteau vinde arme, de exemplu, dar numai dacă făceau acest lucru pentru toate părțile unui conflict. De asemenea, obligă țările neutre să se asigure că teritoriile lor nu sunt folosite de forțele în război.
Conform NYT, Acest lucru a condus la ceea ce elvețienii numesc „neutralitate armată” – un angajament nu doar față de neutralitate, ci și pentru menținerea capacității de a o proteja. Acesta din urmă este ceea ce criticii susțin acum că este amenințat.
Susținătorii industriei de arme elvețiane sunt de acord că nu are un impact economic major pentru țară. Angajând 14.000 de oameni, reprezintă mai puțin de 1% din PIB, dar ei spun că este esențial pentru neutralitatea armată. „Neutralitatea armată are nevoie de soldați, arme, echipamente și o industrie a armelor. Neutralitatea noastră trebuie să fie înarmată, altfel este inutilă”, a spus Werner Salzmann, membru al Partidului Popular Elvețian, conservator.
Industria de apărare elvețiană depinde de exporturi, a spus el, și nu ar putea supraviețui fără ele.
Un rol crucial pe care îl joacă Elveția este pentru Germania, unul dintre cei mai mari susținători militari ai Ucrainei. Compania elvețiană Oerlikon-Bührle este de fapt singurul producător de muniție pentru Gepard, un tun antiaerian autopropulsat din care Berlinul a trimis zeci în Ucraina. Elvețienii au blocat până acum eforturile Germaniei de a cumpăra muniție proaspătă, relatează aceeași sursă.
Europenii și actorii importanți din industria de apărare sunt din ce în ce mai atenți la fabricarea de arme sau piese critice în Elveția. Rheinmetall, producătorul german de arme care deține compania elvețiană, plănuiește să deschidă o fabrică pentru a face aceste runde în Germania.
„În următorii doi-trei ani, vom produce în continuare din cauza vechilor contracte pe care trebuie să le îndeplinim”, a declarat Matthias Zoller, purtător de cuvânt al industriei de arme la Swissmem, un grup comercial. „Dar nu avem comenzi care sosesc. Piața de export va fi pur și simplu moartă”.
La începutul acestui an, democrații liberi din Elveția, pro-business, au conceput o lacună legală pe care majoritatea parlamentarilor păreau să o accepte: a permite țărilor care împărtășeau valorile democratice ale Elveției să reexporte armamentul fabricat elvețian.
Însă, săptămâna trecută, Partidul Popular Elvețian, cel mai mare din Parlament, a respins proiectul de lege, considerând-o o măsură prea deschisă pentru Ucraina – și, prin urmare, o încălcare a neutralității.
De atunci, parlamentarii elvețieni au amestecat șase contrapropuneri. Niciunul dintre ele nu face posibil ca armele elvețiene să ajungă în Ucraina într-un an, arată NYT.
Țările occidentale recunosc că ajutorul elvețian ar fi în mare măsură simbolic. Dar ei susțin că, deși Elveția a beneficiat de zeci de ani de pe urma protecției efective de către NATO, înconjurată de state membre, nu și-a arătat nicio dorință de a ajuta aceste state acum.
Thierry Burkart, democratul liber care a elaborat proiectul de lege inițial, a spus că Elveția nu își mai permite să ignore această frustrare. „Suntem încorporați în parteneriatele occidentale – nu în sensul unei alianțe NATO obligatorii, ci pentru că Occidentul este locul unde sunt împărtășite și valorile noastre”, a spus el. „Asta nu înseamnă că nu suntem neutri, dar nu ar trebui să blocăm ajutorul în rândul țărilor occidentale”.
În orașele elvețiene, multe clădiri atârnă steagul albastru și galben al Ucrainei. Simpatia este evidentă. Chiar și majoritatea parlamentarilor care sunt împotriva unor reguli mai lejere de export numesc Rusia un stat agresor. Cu toate acestea, nu le-a ușurat poziția față de neutralitate.
În schimb, unii politicieni conservatori adună semnături pentru a organiza un referendum spre a face o interpretare și mai strictă a neutralității parte a Constituției Elveției.
„Există doar două opțiuni – asta este”, a spus Walter Wobmann, un parlamentar conservator care promovează inițiativa. „Poți fi pe jumătate însărcinată? Nu poți fi decât însărcinată, sau nu. Fie suntem neutri și mergem cu asta până la capăt. Sau intrăm într-o alianță”, precum NATO. „Care este? Elveția trebuie să decidă”.
Apoi sunt sancțiunile împotriva Rusiei, pe care Washingtonul și Europa se îngrijorează că Elveția nu reușește să le aplice cu putere.
Elvețienii au înghețat doar 7,5 miliarde de franci elvețieni (aproximativ 8 miliarde de dolari), din activele rusești. Aceasta este o mică parte din ceea ce spune Ministerul Elvețian al Economiei că este de aproximativ 49,3 miliarde de dolari din activele rusești, în țară. Oficialii europeni bănuiesc că totalul ar putea fi mai mult, până la 200 de miliarde de dolari, transmite New York Times.
Chiar și așa, când Elveția și-a impus sancțiunile, ministrul de externe al Rusiei, Serghei V. Lavrov, a acuzat națiunea că și-a abandonat neutralitatea.
Neutralitatea elvețiană, a susținut domnul Burkart de la Democrații Liberi, funcționează doar dacă este flexibilă și dacă restul lumii crede în ea. Elvețienii s-au înțeles cu naziștii în al Doilea Război Mondial și cu americanii, reducând comerțul cu Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.
Istoria Elveției, a susținut istoricul Zala, este cel mai bun argument pentru faptul că neutralitatea nu a fost niciodată un concept atât de clar așa cum cred mulți.
„A spune că ești neutru este ca și cum ai spune că ești un bun creștin”, a spus el. „Ce înseamnă de fapt? Ce este un creștin bun? Și ce este neutralitatea?”.
