Zona Mării Negre devine tot mai periculoasă, în contextul unei atitudini agresive a Rusiei, prin creşterea efectivelor militare din regiune şi acumularea de armament din peninsula Crimeea, anexată acum câțiva ani.

Cu o experiență unică în domeniul construcțiilor navale, gigantul francez în domeniul militar, Naval Group, și Șantierul Naval Constanța (SNC), partenerul strategic al Marinei Române, sunt pregătite să furnizeze Forțelor Navale cele mai performante corvete, din gama Gowind 2500, testate în lupta reală pe mare. 

Urmașă a fregatelor și distrugătoarelor de înaltă performanță aflate în slujba Marinei Franceze, Gowind 2500 se remarcă prin modularite și prin capacitatea de a fi adapte cu ușurință cerințelor clientului, fie că e vorba de caracteristici tehnice sau echiparea cu armament de ultimă generație. 

Gowind 2500 oferă performanțe unice, între care detecția țintelor pe distanțe lungi, o stabilitate superioară, operabilitate optimizată pentru condiții extreme de vreme, fiind echipată cu sisteme performante de apărare anti-aeriană, la suprafață și anti-submarin, integrate prin sistemul de management al luptei Setis®, de neegalat de concurenții săi.

Naval Group este singura companie participantă la licitație care oferă sistemul propriu de management al luptei – SETIS. Sistemul SETIS, utilizat și de fregatele franceze FREMM, procesează semnale de la o multitudine de radare de navigare și supraveghere, senzori și sonare.   

Sistemul de luptă SETIS este interoperabil NATO și va oferi Forțelor Navale Române cele mai bune mijloace de gestionare și de luare a deciziilor pentru a face față cu succes atât amenințărilor convenționale, cât și celor asimetrice.

Corvetele ar urma să fie construite la Șantierul Naval Constanta, în baza unui acord care implică un amplu transfer de tehnologie. Șantierul Naval Constanța este unul dintre cele mai mari șantiere de construcții, reparații si conversii de nave din Europa, fiind auditat international în privința capabilității de a construi nave militare de tipul corvetelor, dar și de dimensiuni mult mai mari.

După cum declara directorul general al SNC, Radu Rusen, Șantierul Naval Constanța este o companie cu capital 100% românesc, nu o simplă sucursală a unei companii străine care primește comenzi pe bucăți și are capacitatea de a realiza un proiect complet, de la faza de proiectare până la faza de receptie și verificare.

“Alegerea unei companii solide și cu tradiție din România asigură o participare directă și activă, nu o reduce la statutul de simplă fabrică de producție, în calitate de subcontractor al partenerului extern, căruia să i se subordoneze complet”, a mai declarat Radu Rusen.

Astfel, oferta Naval Group – SNC este un proiect economic major, de cooperare industrială, care va face posibil nu doar ca Forțele Navale Române să dispună de cea mai avansată tehnologie pentru luptă pe mare, ci va face posibil, de asemenea, și un amplu transfer de tehnologie de ultimă generație, disponibil pe termen lung pentru nevoile Forțelor Navale. 

Grație experientei unice si celor mai performante tehnologii militare dezvoltate, Naval Group, grație experienței unice și celor mai performante tehnologii militare dezvoltate, a fost selectată să construiască 22 de submarine pentru state cu forțe navale importante, precum Australia, Brazilia și India, dar și 12 corvete Gowind® 2500 pentru Malaezia, Egipt și Emiratele Arabe Unite. 

Corvetele comandate sau în curs de construcție se remară prin caracteristicile tehnice superioare și echipamentele de luptă de ultimă generație utilizate de companie, dar evidențiază și expertiza semnificativă a constructorului francez de nave militare în ceea ce privește stabilirea unor parteneriate inovatoare, ambițioase și sustenabile cu partenerii locali, care implică un amplu transfer de tehnologie.

Naval Group este unul dintre puținii constructori la nivel mondial de portavioane, submarine nucleare și nave militare de ultimă generație. Cu actionar majoritar statul francez, Naval Group este principalul furnizor al Marinei Franceze. Cu o vastă experienta în contracararea amenințării prezentate de submarinele rusești în Atlantic și Mediterană, Marina Franceză este cea mai prezentă în Marea Neagră, în cadrul unor misiuni și exerciții NATO.

Șantierul Naval Constanța este unul dintre cele mai mari șantiere de construcții, reparații si conversii de nave din Europa, ocupând o suprafață de aproximativ 800.000 mp. Este auditat international în privința capabilității de a construi nave militare de tipul corvetelor, dar și de dimensiuni mult mai mari.

Șantierul Naval Constanța este partenerul strategic al Forțelor Navale Române în reparația și modernizarea celor mai importante nave, derulând mai multe programe în acest sens cu Marina Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*