Astăzi, de la ora 19,00, se inauguează Casa Artelor “Dinu Lipatti” din Bucureşti. Noul centru cultural este situat chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Clădirea, care a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti şi va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei, va găzdui festivaluri, concerte şi manifestări cultural – educative. Astăzi se împlinesc 101 ani de la naşterea lui Dinu Lipatti, considerat a fi cel mai important pianist român, scrie Ziarul Metropolis.

Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii şi publicaţii care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român şi transformarea lui într-un brand de ţară în condiţiile conştientizării acestuia pe plan intern şi internaţional.

La Casa Artelor “Dinu Lipatti” va avea loc, în perioada 19-25 martie 2018, cea de-a doua ediţie a festivalului “I love Lipatti”, care se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri. În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor putea admira expoziţia “Viața și Opera lui Dinu Lipatti”.

Ideea proiectului Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’ aparţine regizoarei Alice Barb, director fondator al acestei instituţii, şi presupune crearea unui centru cultural ce va avea ca scop organizarea de festivaluri, concerte şi manifestări cultural-educative, publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale care au legătură cu viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti. Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii şi publicaţii care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român şi transformarea lui într-un brand de ţară, în condiţiile conştientizării acestuia pe plan intern şi internaţional, acţiuni ce vor dezvălui valoarea incontestabilă pe care Dinu Lipatti o are pentru cultura românească. – Primăria Municipiului București.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*