Guvernul a aprobat joi proiectul pentru realizarea centurii ocolitoare a orașului Mediaș, a anunțat pe Facebook deputatul de Sibiu, Raluca Turcan.

“Va fi mai puțină poluare, economia va fi stimulată, și vor fi mai puține accidente.

1,15 miliarde de lei cu TVA inclus va costa varianta ocolitoare a municipiului Mediaș iar banii se vor aloca din fonduri nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. 

Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți iar licitația va fi realizată de primăria Mediaș împreună cu CNAIR.  

Durata de execuție a investiției este de 30 de luni, lungimea drumului este de 8,76 de kilometri, cu o lățime de 10 metri, din care partea carosabilă va măsura 7 metri.

În luna octombrie, proiectul centurii ocolitoare a Mediașului a trecut de Comisia Tehnică a Ministerului Transporturilor, fiind emis și avizul de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Drumul va începe la intrarea în oraș dinspre Sibiu, din sensul giratoriu existent, traversează calea ferată și ocolește stația de epurare ape uzate a orașului, traversează canalul Ighiș și râul Târnava Mare și se intersectează cu DN 14 la intersecția cu drumul Buzdului.

Urez mult succes administrației locale, atât domnului primar Gheorghe Roman, cât și echipei de implementare a proiectului!”, a scris pe Facebook Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*