Fundația SIVECO a lansat astăzi enciclopedia digitală „România 1918. Oameni, momente și imagini”, o producție SIVECO România, în parteneriat cu instituții prestigioase de cultură și personalități ale societății românești.

Enciclopedia digitală „România 1918” celebrează oamenii și momentele cheie care au făcut posibilă întregirea României acum 100 de ani și este o colecție unică de sute de imagini rare, filme, vizualizări în 3D ale unor monumente care comemorează Marea Unire, arme din Primul Război Mondial, fotografii de epocă animate, mărturii de pe front și din spatele frontului.

„Enciclopedia este dedicată miilor de românce și de români, femei, bărbați și copii, profesori și preoți, avocați și ingineri, țărănci și prințese, soldați și generali, oameni simpli sau erudiți inventatori, pictori, scriitori sau muncitori care s-au sacrificat pentru ca România să fie cea întreagă de astăzi. În egală măsură, ea este dedicată celor care poartă în suflet credința în România și în destinul curajos al națiunii române. Veți afla în această Enciclopedie poveștile unor oameni care nu apar în manualele din care învățăm la școală, dar sunt mult mai prețioși prin caracterul lor decât mulți dintre cei care au notorietate”, a declarat Radu Jugureanu, coordonatorul proiectului și director eContent SIVECO România.

Aplicația a fost creată și este oferită școlii românești și românilor de pretutindeni în anul Centenarului ca un memento al celui mai important proiect național.

În cadrul evenimentului de lansare, Radu Jugureanu a declarat că își dorește ca “până la 1 septembrie, această enciclopedie să ajungă la toți profesorii de istorie și toți învățătorii, iar până la 1 decembrie să ajungă la toți elevii români, ca material de studiu”.

În cadrul aplicației există peste 370 de imagini rare, provenite din colecții particulare sau muzeale (dintre care unele au fost animate), 8 filme de epocă, 12 obiecte 3D, 24 de hărți digitale interactive și grafice cu informații.

De asemenea, pentru a fi atractivă copiilor, enciclopedia conține și două jocuri 3D care simulează bătălii istorice din perioada primului război mondial.

Conferința de lansare a avut loc la Camera de Comerț și Industrie a României. La eveniment a participat o parte a echipei de voluntari care a contribuit la realizarea enciclopediei: istorici, cercetători, colecționari, profesori universitari, muzeografi, scriitori, bloggeri, dezvoltatori, graficieni, testeri, web designeri, oameni de marketing, specialiști în arme.

Consiliul științific al  enciclopediei este format din personalități ale științei, istoriei și culturii românești: General Prof. Univ. Dr. Mihail E. Ionescu, Prof. Univ. Dr. Corneliu Mihail Lungu, istoricul Neculai Moghior, Prof. Univ. Dr. Ioan Opriș, Lt. Gen. (ret.) Dr. Dumitru Dorin Prunariu, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Sbârnă, Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu, Dr. Simona Tănăsescu, prof. Simona Tănase, Dr. Doru Dumitrescu și Dr. Gabriel Leahu.

Partenerii care au contribuit la realizarea conținutului și la ilustrarea enciclopediei sunt: Arhiva Națională de Filme, Consiliul Național al Cinematografiei, Muzeul Național Castelul Peleș, Muzeul Național de Istorie a României/www.marelerazboi.ro, Muzeul Național de Istorie al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie Satu Mare, Muzeul Județean Ialomița, Mausoleul Mateiaș, Muzeul Municipal Câmpulung, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Biblioteca Digitală a Bucureștilor, Camera de Comerț și Industrie a României, editurile Stefadina, Polirom, Cetatea de Scaun și Litera.

Aplicația se poate descarca gratuit de pe orice platformă sau din http://romania1918.eu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*