Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, zilele trecute, că va accepta o majorare medie de 6% a tarifelor de distribuție a energiei electrice, deși firmele de distribuție solicitaseră 20%. O decizie finală urmează să fie luată în următoarele săptămâni.

Practic, tarifele de distribuție reprezintă prețul serviciului de distribuție a energie sau gazelor. Acest preț, care se reflectă în facturi, este fixat de ANRE.

Aparent, o veste bună, deci, pentru consumatori.

Doar aparent, fiindcă, de fapt, pe termen lung consumatorii vor fi afectați. Problema cea mai evidentă: rețelele sunt vechi și au nevoie disperată de investiții. Fără aceste investiții, cresc substanțial riscurile întreruperii curentului, la consumatorul final.

A doua mare problemă, încă prea puțin clară majorității cetățenilor, este că România întârzie trecerea la energia verde, regenerabilă. De ce? Fiindcă vechile rețele trebuie adaptate la noua situație, în care aproape 100.000 de „prosumatori” – consumatori mici-mijlocii care produc energie pentru prorpiul uz, iar excedentul este preluat de rețeaua națională – au ajuns să aibă capacitatea Centralei de la Cernavodă.

Trebuie spus că prosumatorii vor avea un impact pozitiv asupra prețurilor: cu cât mai multă energie, cu atât sunt prețurile mai mici.

UE oferă bani pentru modernizarea rețelelor. Dar firmele de distribuție nu vor avea resurse pentru co-finanțare

Directoarea unei companii de distribuție, Mihaela Suciu, care conduce Distribuție Energie Electrică România (DEER), explica zilele trecute situația rețelelor DEER: „Altă provocare o reprezintă rețelele, care sunt învechite. 80% din rețelele de distribuție sunt funcționale de dinainte de anul 2000”.

Ca să conectăm toate noile capacități de generare a energiei, toate panourile fotovoltaice, trebuie să evacuăm energie. Și pentru asta trebuie să întărim rețelele. Și așa ajungem la strategia națională, pentru că până acum am vorbit despre câte centrale vrem să construim în zeci de ani, dar acest lucru se întâmplă astăzi, chiar acum.

Nevoile de investiții la nivel european sunt duble, pentru că ne aflăm în fața celei mai mari provocări de la electrificare și gazeificare încoace”, arăta și Volker Raffel, CEO E.ON România

Care sunt problemele tehnice ale distribuitorilor, dacă ANRE confirmă decizia de a crește tarifele cu doar 6%:

1) Nu sunt recunoscute în tarife investițiile deja efectuate în 2022, ceea ce duce în incertitudine posibilitatea de a realiza noi investiții în 2024 (în condițiile în care deja operatorii s-au îndatorat la bănci, unii atingând plafonul de îndatorare).

2) Fără sumele atrase prin majorarea tarifelor, se limitează capacitatea distribuitorilor de a atrage fonduri europene pentru investiții (aceștia trebuie să asigure componentă de cofinanțare de 20, 30 sau 40%, iar dacă nu au banii necesari riscă să piardă aceste fonduri).

3) ANRE a recunoscut doar 3,5% pe partea de cheltuieli salariale, în condițiile în care inflația a fost mult mai mare.

4) Costurile cu CPT (investițiile pentru reducerea consumului propriu tehnologic, consum aferent funcționarii rețelelor) nu au fost recunoscute de ANRE.

5) Alte costuri determinate de modificările legislative (de exemplu: citirea contoarelor cu o frecvența mai mare decât standardul, această obligație fiind impusă de legislația privind aplicarea schemelor de sprijin. Până acum, contoarul trebuia citit lunar pt a avea clar evidența tranșelor de consum în care se încadrau consumatorii pentru a vedea cum li se aplică schema de compensare) sau de apariția unui număr uriaș de prosumatori.

În plus, o majorare a tarifelor la nivelul solicitat de firmele de distribuție nu va fi practic simțită! Statul va compensa cea mai mare parte a majorării. Pentru foarte puțini consumatori, impactul va fi de 1-2 bani pe kwh (în funcție de zona de distribuție, tarifele fiind diferențiate).

În spatele acestei situații se află, probabil, un calcul politic: 2024 este an electoral. Dar pentru modernizarea structurii energetice a României va fi un an pierdut și nu este deloc puțin.

De ce România nu-și permite să întârzie modernizarea rețelei de energie?

În 2023, a explodat numărul „prosumatorilor” români, mici consumatori care produc propria energie, din surse regenerabile: producția lor este, acum, mai mare decât a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Potrivit lui Gabriel Andronache, vicepreşedinte al ANRE, acum sunt 97.000 de prosumatori, cu o capacitate instalată de 1.225 MW. Însă numărul va continua să crească puternic, până în trimestrul I din 2025.

Însă, pentru rețeaua învechită din România, acești prosumatori au devenit o problemă, datorită rețelei electrice învechite, după nenumărați ani în care nu s-au făcut investiții. Care este soluția? Experții arată că deținătorii rețelelor au nevoie de investiții masive, iar acestea nu se pot realiza dacă statul continuă să-i suprataxeze.

Însă, autoritățile statului, în loc să încurajeze modernizarea rețelelor, îi amenință pe prosumatori.

ANRE, în urma unui studiu, la sesizări, va putea să să mai oprească din aceste investiţii şi trebuie să spunem cetăţenilor, trebuie să ştie: în momentul în care prosumatorii ajung la o capacitate de producţie de peste 8% din puterea totală instalată a României, ceea ce este considerat astăzi undeva la 18 GW, 18.000 de MW, atunci poate să mai diminueze sau să taxeze în plus aceste investiţii. Asta ar trebui să fie în jurul, deci 8% din 18.000, undeva la 1.400 – 1.500 – 1.600 MW”, spunea Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Bende Sandor.

Mesaje asemănătoare au venit de la ministerele Mediului și Energiei sau de la ANRE.

Aceasta este o direcție complet opusă celei a Uniunii Europene, care pregătește investiții de sute de miliarde de euro.

Reţelele trebuie să se adapteze la un sistem electric mai descentralizat, digitalizat şi mai flexibil, cu milioane de panouri solare pe acoperiş şi comunităţi locale de energie care împart resursele”, se arată într-un proiect al unui plan al Comisiei Europene.

De altfel, toate deciziile EU privind tranziția energetică (green energy, Fit for 55) pun rețelele în centru, acesta fiind „backbone-ul” tranziției energetice.

Clasicul flux de energie de la marii producători la consumatori se inversează

Ce trebuie să știe consumatorii pentru a înțelege de ce sunt vitale investițiile în aceste rețele:

  • Rețelele au fost construite într-un anumit flux: producători- transportator – distribuitori – clienți. Acum lucrurile se schimbă, iar tranziția a început deja de câțiva ani, dar se accelerează, crescând presiunea pe rețele, nu doar în România, ci în toată Europa.
  • Prin urmare, este nevoie de investiții care să preia cantitatea de energie produsă de prosumatori, de mici producători (câmpuri de eoliene/ solar), de puncte de energie distribuită local. În paralel, sub presiunea EU, mulți mari producători de energie pe baza de cărbune, petrol gaz, în general combustibili fosili vor dispărea.
  • Practic, fluxul clasic al energiei, de la marii producători la consumatori se inversează, parțial.

Acesta este motivul pentru care este nevoie de un ritm constant al investițiilor, nefiind posibilă o acțiune „în salturi”. Întârzierile, cu cât sunt prelungite mai mult, cu atât vor costa mai mult. Este ca și cum ai constata că mașina are plăcuțele de frână defecte, amâni o reparație, dar problemele tehnice se agravează, ba chiar riști un accident major.

Consecințele amânării investițiilor vor fi:

  • Creșterea numărului de incidente tehnice care îi pot afecta pe consumatori
  • Întârzierea sau chiar neconectarea unor noi prosumatori sau mici producători deoarece rețeaua nu e capabilă să îi preia
  • Risc de deconectare temporară a consumatorilor, din cauza suprasolicitării rețelei.

La final, trebuie spus clar: prosumatorii nu trebuie blamați – așa cum tot încearcă unii reprezentanți ai statului – ci dimpotrivă. Cantitățile suplimentare de energie furnizate de prosumatori au un impact pozitiv asupra prețului și al pieței. Cu cât ai mai multă energie disponibilă pe piață, cu atât prețurile au tendința să scadă. Dar degeaba ai această energie dacă nu ai rețele capabile să o ia și să o distribuie către consumatori.

O afirma, recent, chiar și organizația ecologistă Greenpeace: „Stabilitatea rețelei e o problemă tehnică rezolvabilă. Sunt țări cu mult mai mulți prosumatori decât are România. Distribuitorii de energie, ANRE, Ministerul Energiei trebuie să colaboreze, să asigure investițiile necesare ca rețeaua să fie modernizată și să poată prelua mai multă energie regenerabilă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*