Municipalitatea sibiană finanţează, anul acesta, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, montarea de plăci comemorative pe 16 clădiri, un spectacol prin care se va reconstitui primirea în oraş a administraţiei româneşti în urmă cu un secol şi un bust al lui Alexandru Vaida-Voevod, ce va fi amplasat în Parcul ASTRA, a anunţat, marţi, primarul Astrid Fodor, conform Agerpres.

“Noi, din bugetul local, finanţăm cele 16 plăci comemorative, care vor fi montate pe clădirile care au tangenţă cu Centenarul. Lista lor este stabilită, plăcile sunt gata, vom face şi o prezentare a lor. De asemenea, vom finanţa un spectacol care sperăm să fie reuşit. Un spectacol prin care reconstituim acel moment, când administraţia românească a fost primită în Sibiu, eveniment la care au participat cetăţenii Sibiului, cât şi comunele sau satele din jurul oraşului Sibiu. Acest eveniment va avea loc în 29 septembrie, Casa de Cultură este organizatorul, se desfăşoară în parteneriat Primăria Sibiu cu Academia Forţelor Terestre şi cred că va fi cel mai spectaculos eveniment din acest an, organizat de Primărie. Şi, de asemenea, vom realiza bustul lui Alexandru Vaida-Voevod, care va fi montat după aceea în Parcul ASTRA”, a declarat Astrid Fodor, într-o conferinţă de presă.

 

Sibiul a avut un rol important în pregătirea Unirii din 1918. Imediat după proclamarea unirii Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, Sibiul a devenit din nou capitala provinciei până la sfârşitul anului 1919, aici avându-şi sediul atât Consiliul Dirigent (Guvernul Transilvaniei), cât şi Marele Sfat (Parlamentul Transilvaniei), potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Primăriei Municipiului Sibiu.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*