Guvernul a lansat vineri un apel pe fonduri europene în valoare de 150 de milioane de euro, dedicat dezvoltării abilităţilor antreprenoriale ale studenţilor, a anunţat, vineri, viceprim-ministrul Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

„Guvernul lansează un apel pe fonduri europene de 150 de milioane de euro de sprijin pentru studenţi în a deveni antreprenori. Aceasta este una dintre cele mai eficiente măsuri de sprijin pentru societatea românească, pentru economia României, pe care Guvernul intenţionează să le lanseze începând cu data de 1 iunie. Spunem că aceasta este una din cele mai eficiente măsuri întrucât studenţii sunt o categorie de oameni creativi, oameni cărora nu le place să piardă, oameni care îşi doresc să-şi facă un rost în viaţă, prin implicare şi prin competiţie”, a precizat Raluca Turcan, conform Agerpres.ro.

Viceprim-ministrul a explicat că studenţii vor fi introduşi într-un program de antreprenoriat didactic, adică vor fi învăţaţi cum să devină antreprenori.

„Aşadar astăzi venim cu această măsură de sprijin direct pentru studenţi să devină antreprenori. Această măsură înseamnă că cei 150 de milioane de euro de la Uniunea Europeană vor fi accesaţi de către anumite organizaţii non-guvernamentale, universităţi, camere de comerţ. Plafonul maxim este de 2 milioane de euro de solicitant, iar în aceşti 2 milioane de euro, aproximativ 300 de studenţi vor intra în program şi vor primi antreprenoriat didactic, adică să înveţe să devină antreprenori, vor fi trimişi la practică, după ce fac aceste cursuri de pregătire şi de practică îşi creează un plan de afaceri, plan de afaceri care după aceea va primi o finanţare între 40.000 şi 100.000 de euro, în funcţie de numărul de locuri de muncă create. Şi aici, în funcţie de numărul de locuri de muncă create, pe lângă grantul de 40.000-100.000 de euro mai există şi sprijinul pentru cei pe care aceştia îi angajează. Aşadar, prin acest proiect de 150 de milioane de euro estimăm că vor fi create peste 900 de afaceri şi aproximativ 5.000 de locuri de muncă”, a adăugat Raluca Turcan.

Programul “INNOTECH STUDENT” este completat de decizia de ieri, din ședința de guvern, de a finanța cu 100 de milioane de euro angajarea tinerilor între 16 și 29 de ani care nu se află în sistemul de educație sau nu au un loc de muncă. Mai exact, angajatorii care încadrează cu normă întreagă o persoană din această categorie, vor primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2500 lei.

„Această măsură dedicată studenţilor vine în completarea unei măsuri pe care Guvernul a adoptat-o aseară şi care ţinteşte categoria de vârstă între 16 şi 29 de ani, o măsură care va fi finanţată cu 100 de milioane de euro, pentru tineri care nu se află în sistemul educaţional sau nu sunt angajaţi. Această măsură va funcţiona ca un sprijin pentru angajatorii care atrag astfel de tineri, între 16 şi 29 de ani, care vor primi un sprijin pe fonduri europene de maxim 50% din salariul celor pe care îi angajează, dar nu mai mult de 2500 de lei, pentru un an de zile, cu condiţia menţinerii în câmpul muncii a acelor angajaţi un an de zile. Iată, aşadar, două măsuri ţintite pentru tineri – studenţi şi tineri care nu sunt în formele de învăţământ sau nu sunt angajaţi pe piaţa muncii. Aceste măsuri vor fi completate de granturi pentru IMM-uri, pentru capital de lucru şi investiţii. De asemenea, de granturi pentru SRL-urile care nu au angajaţi şi au unul-doi acţionari şi care au fost afectaţi de criză şi vor primi o sumă de bani pentru a putea să-şi reia activitatea”, a menţionat vicepremierul Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.