„Dacă Romgaz va face greșeli in gestionarea implicării in proiectul legat de exploatarea gazelor din Marea Neagră, nu este exclus falimentul companiei de stat”, avertizează surse autorizate din piața de energie, care atrag atenția asupra faptului ca este un proiect extrem de dificil, chiar si pentru companiile internaționale care au experiență vasta in extragerea de gaze de la mare adâncime.

„Sunt maxim 7 companii la nivel internațional care dețin aceasta capacitate, de aceea ieșirea Exxon Mobil din proiect nu ar trebui sa facă pe nimeni foarte fericit. Experiența Romgaz in astfel de proiecte este zero. Una e sa extragi gaz din podișul Transilvaniei si cu totul altceva de la peste 2.000 de metri adâncime din Marea Neagra. Trebuie maxim de atenție din partea Romgaz, pentru care un astfel de proiect ori duce compania la un alt nivel, ori o baga in faliment”, au mai declarat sursele citate, conform Eoficial.ro.

Directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, a declarat, potrivit site-ului financialintelligence.ro, ca proiectul Neptun Deep reprezintă o oportunitate strategica pentru Romania, reprezentând o resursa importanta de gaze naturale in vederea asigurării securității energetice a tarii.

Consiliul de administrație al SNGC Romgaz a anunțat luni 22 martie ca a avizat încheierea contractului de vânzare a tuturor acțiunilor emise, reprezentând 100% din capitalul social al companiei ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile si obligațiile acordului petrolier pentru offshore XIX Neptun din Marea Neagra.

Romgaz plătește pentru aceasta achiziție 1.06 miliarde de dolari. Cel puțin alte 2 miliarde de dolari vor fi necesari ca investiții asumate de Romgaz.

Aristotel Jude a mai declarat ca potrivit estimărilor Romgaz, prima producție de gaze naturale din respectivul perimetru va fi obținuta la sfârșitul anului 2026, începutul anului 2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*