În 27 martie, românii aniversează împlinirea a 100 de ani de la Unirea cu Basarabia motiv pentru care Televiziunea Română lansează „Generaţia Unirii”, prin care reamintește biografiile celor mai importanţi artizani ai Unirii Basarabiei cu patria.

Proiectul TVR MOLDOVA, „Generaţia Unirii”, readuce în memoria colectivă personalităţi precum: Pantelimon Halippa, Constantin Stere, Alexandru Marghiloman şi mulţi alţii care au jucat un rol magistral în coagularea conştiinţei naţionale, în formarea unui stat puternic şi prosper – România.

În colaborare cu Ştirile TVR, materialele realizate de jurnaliştii TVR Moldova, comentate de invitaţii din studiurile din Bucureşti, pot fi urmărite la TVR 1 în emisiunile: “Perfect Imperfect” (la orele 10.00 şi 11.30); “Aici, acum” (de la ora 13.00) şi “Pulsul Zilei” (de la ora 19.30). În plus, în Telejurnalele TVR, campania „Generaţia Unirii” va aduce transmisiuni duplex cu jurnaliştii TVR Moldova de la Chişinău.

Actul Unirii este opera întregului popor român care a avut o comportare eroică şi o voinţă de fier, înţelegând că numai prin unire şi înfrăţire se va putea realiza adevărata libertate, ideal de secole al poporului român. În anul Centenarului, aflaţi la TVR, până pe 27 martie, despre personalităţile care prin dedicaţie, curaj şi sacrificii au reuşit să schimbe cursul istoriei şi să readucă Basarabia acasă, în România.

Campania TVR MOLDOVA poate fi urmărită de românii din ţară şi din lume, la TVR 1 şi TVRi, până pe 27 martie – ziua în care aniversăm împlinirea a 100 de ani de la Unirea cu Basarabia.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*