VIDEO | Jaf la o bancă din Napoli. Peste 20 de persoane au fost luate ostatice și ulterior eliberate. Unii membri ai bandei ar fi reușit să fugă

Napoli este în stare de alerta, urmare a unui jaf la o bancă Credit Agricole. Criminalii s-au baricadat în interiorul băncii, luând mai exact 25 de ostatici. Carabinierii au securizat zona și, cu ajutorul pompierilor, au forțat ușa de sticlă de la intrare cu un berbec pentru a intra în sediul bancii.

Odată ajunși la fața locului, polițiștii au inițiat procddura de negociere cu spargătorii, culminând cu eliberarea ostaticilor.

Șase persoane, inclusiv angajați și clienți ai sucursalei, au solicitat îngrijiri medicale la fața locului, dar nimic grav, doar o sperietură zdravănă.

Nu este exclus ca banda, compusă din cinci sau șase persoane ale căror fețe erau acoperite cu măști din papier mâché care înfățișau actori de film, să fi putut evada printr-o gaură într-un perete sau podea. Nu se va putea afla cu certitudine până la sosirea forțelor de securitate GIS (așteptată în jurul orei 16:30). 

Ultimele articole

Categorii