USR cere conducerii Camerei Deputaților și Senatului convocarea unei ședințe comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP).
„Ce încredere pot avea alegătorii într-o instituţie care ar trebui să controleze fix finanţarea campaniei electorale, dar care nu se autosesizează pentru cheltuieli 0? Dar într-un om care, având funcţia de preşedinte al AEP, are legături dubioase cu apropiaţi ai candidatului extremist ajuns în turul II al prezidenţialelor, în timp ce soţia sa nu are nicio reţinere să facă făţiş campanie acestuia? Autoritatea Electorală Permanentă este instituţia ce ar trebui să asigure votul românilor, să le ofere certitudinea că alegerile se desfăşoară corect, că orice vot este liber exprimat şi apărat. Or, ceea ce am văzut la alegerile din iunie şi cele de acum arată că Toni Greblă este un pericol la adresa democraţiei din România. Sper ca PSD şi PNL să înţeleagă pericolul şi că acesta trebuie demis de urgenţă”, a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR, potrivit news.ro.
USR cere Parlamentului revocarea lui Toni Greblă din fruntea AEP
USR nu este la prima solicitare de revocare a lui Toni Greblă din funcția de președinte al AEP. Partidul a precizat că a cerut ca acesta să fie demis și după alegerile din data de 9 iunie. Potrivit formațiunii, solicitare a fost ignorată atunci, iar Toni Greblă a rămas să se ocupe și de alegerile parlamentare și prezidențiale.
„Toni Greblă a reuşit să compromită definitiv pilonul principal al unei societăţi democratice, respectiv procesul de votare şi de alegere a celor care conduc România. Aşa ceva nu poate fi trecut cu vederea. Toni Greblă a distrus încrederea românilor în dreptul câştigat în urmă cu 35 de ani, acela de a-şi alege liber reprezentanţii şi conducătorii atât la nivel local, cât şi la nivel central, alegerea preşedintelui ţării”, afirmă Narcis Mircescu, liderul senatorilor USR.
„Faptul că AEP a primit declaraţiile competitorului Călin Georgescu, potrivit cărora acesta ar fi avut 0 lei investiţi în campania electorală pentru prezidenţiale, indică grave deficienţe ale Autorităţii Electorale Permanente în exercitarea atribuţiilor de control, în condiţiile în care este de notorietate că o campanie electorală presupune costuri şi cheltuieli importante. Lipsa unor acţiuni de control concrete din partea AEP este cu atât mai flagrantă dacă o punem în oglindă cu faptul că Parchetul General s-a autosesizat cu privire la cheltuielile de campanie nedeclarate şi alte infracţiuni electorale asociate”, mai precizează USR.