Un avion a aterizat, iar un zvon alarmant a luat amploare. Pe 25 august, directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), John Ratcliffe, s-a deplasat la Moscova pentru o vizită neanunțată. Unul dintre motivele invocate pentru această călătorie a fost acela de a avertiza liderii ruși să nu atace aliații NATO. Rusia desfășoară de mult timp un război hibrid în întreaga Europă, sub forma sabotajelor, dezinformării și atacurilor cibernetice. De asemenea, continuă războiul împotriva Ucrainei, un conflict care s-a extins deja și în alte țări sub forma dronelor și rachetelor. Cu toate acestea, vizita neașteptată a lui Ratcliffe a stârnit noi îngrijorări și a dat naștere la comparații cu călătoria fostului șef al CIA, Bill Burns, la Moscova, cu puțin timp înainte ca Rusia să lanseze invazia pe scară largă a Ucrainei.
Experții Atlantic Council analizează punct cu punct harta pentru a evalua unde și cum ar putea președintele rus Vladimir Putin să escaladeze conflictul în continuare:
Statele baltice
Rusia testează în mod constant limitele a ceea ce poate face împotriva statelor baltice și a aliaților acestora fără a provoca o reacție decisivă. Modelul de acțiuni asociate Rusiei variază de la incursiuni cu drone și sabotaj asupra infrastructurii critice până la incendii provocate, comploturi de asasinat, operațiuni cibernetice și bruiaj și falsificare a semnalului GPS.
Este probabil ca Moscova să continue să preseze până când se va confrunta cu costuri credibile.
Deși Rusia rămâne consumată din punct de vedere material de războiul său împotriva Ucrainei, acest lucru nu o face neapărat mai puțin periculoasă. Dimpotrivă, o face mai dispusă să aducă războiul mai aproape de cei mai fervenți susținători ai Ucrainei, în efortul de a le reduce sprijinul. Dacă Putin devine disperat din cauza efortului său de război împotmolit, în timp ce percepe incertitudine politică în cadrul NATO, ar putea ajunge la concluzia că escaladarea oferă o cale de a modifica traiectoria strategică a războiului din Ucraina.
De aceea, statele baltice se pregătesc pentru toate scenariile de conflict. Ele sunt conștiente că granița dintre o operațiune „hibridă” și o agresiune convențională poate fi extrem de subțire: sabotajul, atacurile cibernetice, războiul electronic și dezinformarea pot fi scopuri în sine, dar pot servi și ca operațiuni de pregătire pentru acțiuni militare ulterioare. Dacă escaladarea va avea loc depinde în mare măsură de ceea ce va învăța Moscova din răspunsul inițial al NATO. Prin urmare, Lituania, Letonia și Estonia își consolidează apărarea națională și îmbunătățesc interoperabilitatea cu aliații care le oferă sprijin. De asemenea, ele fac presiuni asupra NATO să trateze atacurile repetate sub pragul de conflict ca elemente ale unei strategii ruse coerente menite să identifice și să exploateze punctele vulnerabile din apărarea națională și a aliaților.
În ultimă instanță, ținta oricărei escaladări rusești în Țările Baltice ar fi chiar NATO. Moscova a căutat de mult timp să slăbească Alianța și să submineze încrederea că apărarea colectivă va funcționa atunci când va fi pusă la încercare. Prin urmare, descurajarea nu trebuie să lase nicio ambiguitate cu privire la faptul că chiar și un atac limitat din punct de vedere geografic ar determina Alianța să intervină cu toată forța sa.
Recenta manevră a NATO axată pe Kaliningrad a constituit un semnal util în acest sens, demonstrând pregătirea aliaților în apropierea unuia dintre cele mai militarizate avanposturi ale Rusiei. Însă semnalele ad-hoc trebuie susținute de o consecvență zilnică a aliaților. O prezență avansată puternică a aliaților, susținută de revenirea desfășurărilor militare americane atât de necesare, este, prin urmare, esențială pentru descurajarea Rusiei. Stabilitatea în țările baltice reprezintă un interes strategic pentru Statele Unite: un test reușit al NATO de către Rusia ar submina credibilitatea alianțelor conduse de SUA mult dincolo de granițele Europei.
Polonia
În Polonia, posibilitatea ca Rusia să extindă războiul dincolo de Ucraina este tratată cu seriozitate, pur și simplu pentru că polonezii nu-și pot permite să nu o facă. Rusia a desfășurat deja operațiuni ostile în această țară. Cel mai grav caz a avut loc în septembrie 2025, când nouăsprezece drone de fabricație rusă au pătruns în spațiul aerian polonez, într-o acțiune pe care majoritatea o consideră un test deliberat al capacităților defensive ale Poloniei.
La acestea se adaugă racheta de croazieră armată rusească care s-a prăbușit în estul Poloniei în iunie anul acesta, atacul incendiator din 2024 asupra unui centru comercial din Varșovia – despre care procurorii polonezi au concluzionat că a fost comandat de serviciile secrete ruse – și sabotajul din noiembrie 2025 asupra căii ferate Varșovia–Lublin. Polonia se pregătește pentru toate tipurile de amenințări. Recent, ministrul Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, a avertizat că, pe măsură ce relațiile polono-ucrainene se deteriorează, Rusia ar putea folosi drone ucrainene capturate în operațiuni sub falsă pavăză.
De asemenea, nu se poate exclude un atac convențional de amploare din Kaliningrad și/sau Belarus (practic o satrapie rusă). Acest lucru explică conceptul polonez de apărare a frontierei „Scutul de Est” și modernizarea masivă a forțelor sale armate, cheltuielile de apărare ridicându-se la 4,8 la sută din produsul intern brut (PIB), cel mai ridicat nivel din NATO. Polonia nu mai este un stat de pe frontul de est, slab înarmat, care așteaptă să fie salvat de NATO. Dimpotrivă, dispune de capacități naționale semnificative pentru faza inițială a unui conflict, inclusiv tancuri Abrams și K2, artilerie de rachete HIMARS și Chunmoo, elicoptere de atac Apache care intră în dotare, formațiuni mari de artilerie, avioane F-16 și F-35, precum și capacități de drone în rapidă expansiune. Oricât de impresionante ar fi acestea, forțele armate poloneze sunt încă în curs de dezvoltare. De asemenea, ele nu au fost încă testate în luptă.
Polonia își propune să asigure singură prima linie de apărare, dar un conflict prelungit ar necesita întăriri din partea NATO în zone critice, în special în domeniul apărării aeriene. NATO menține forțe avansate în Polonia, iar grupul de luptă multinațional se poate extinde cu mii de soldați până la nivelul unei brigăzi. Cei aproximativ zece mii de soldați americani staționați în Polonia sunt deosebit de importanți. Concluzia este că polonezii se pot descurca singuri, dar strategia lor depinde, în ultimă instanță, de asigurarea faptului că orice atac rus asupra Poloniei se transformă imediat într-un război cu NATO.
Statele nordice
Pentru statele nordice, Rusia reprezintă cea mai semnificativă, directă și pe termen lung amenințare la adresa securității euro-atlantice. Așa cum au subliniat toate statele nordice și baltice în cadrul unei reuniuni NB8 desfășurate în Estonia în luna aprilie, acest lucru necesită „acțiuni urgente, hotărâte și coordonate”.
De mai bine de un deceniu, Rusia vizează țările nordice cu tactici hibride — de la spionajul cibernetic îndreptat împotriva parlamentului norvegian până la migrația instrumentalizată care a determinat Finlanda să-și închidă granița de est și bruiajul GPS care a perturbat navigația ambulanțelor în județul Kalmar și pe insula Gotland.
Războiul hibrid aproape constant al Rusiei a determinat țările nordice să-și dezvolte structurile de apărare totală din perioada Războiului Rece și să-și pună societățile în alertă prin campanii de informare și măsuri de reziliență. În paralel, țările nordice investesc atât în bazele lor industriale de apărare, cât și în forțele armate în ansamblu, cheltuielile de apărare variind între 2,5% și 3,34% din PIB-urile respective în 2025 (cu excepția Islandei, care nu menține o armată permanentă).
De asemenea, acestea ocupă primul loc în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei ca procent din PIB, pe care îl consideră o investiție în securitatea regională.
Având în vedere că toate cele cinci țări nordice sunt acum aliate NATO, apărarea lor este ferm integrată în planificarea operațională a NATO, așa cum a ilustrat recentul exercițiu aerian aliat la scară largă din apropierea Kaliningradului. Centrul de operațiuni aeriene combinate al NATO, recent înființat la Bodø, este conceput pentru a permite forțelor aeriene nordice să opereze fără probleme peste granițe, rămânând în același timp pe deplin integrate în NATO.
Condusă de Suedia în calitate de națiune cadru și găzduită de Finlanda, Forța Terestră Avansată (FLF) din Finlanda este concepută pentru a proteja Calota Nordică, care se întinde peste părțile nordice ale Suediei, Finlandei și Norvegiei și a cărei proximitate față de baza rusă de la Kola o face vulnerabilă din punct de vedere strategic. Într-o fază timpurie a unui război, Rusia ar avea interesul să-și extindă acolo capacitatea de anti-acces/refuz de acces.
Alte ținte potențiale ale Rusiei includ insulele Gotland, Åland și Bornholm din Marea Baltică, precum și Svalbard din Marea Barents. Controlul oricăreia dintre insulele baltice ar putea permite Rusiei să-și extindă raza de acțiune a apărării aeriene, să limiteze mișcările aliaților și să împiedice platformele NATO să apere regiunea. Svalbard prezintă o provocare diferită: izolarea sa, proximitatea față de baza rusă Kola și regimul special prevăzut de tratat, combinate cu valoarea sa militar-strategică crescândă pentru Rusia, ar putea face ca această zonă să fie vulnerabilă la presiuni coercitive asupra suveranității norvegiene și a hotărârii aliaților.
Norvegia și Suedia servesc drept țări de primire, gazdă și tranzit pentru întăririle NATO, porturile norvegiene servind drept porți de acces către regiunea nordică și baltică, iar Suedia oferind baze și tranzit, alături de sprijinul țării gazdă.
Moldova
Moldova nu este străină de agresiunea rusă, nici de amenințarea ca Kremlinul să-și extindă războiul. Deși liderii de la Chișinău fac, pe bună dreptate, distincția între amploarea tragediei și a nedreptății pe care Rusia le provoacă vecinei Ucraine și amenințarea cu care se confruntă cetățenii moldoveni, se recunoaște de mult timp că și Moldova se află în vizorul Moscovei.
Rusia a încercat să submineze parcursul european al Moldovei prin ample campanii de război hibrid, folosind în același timp războiul din Ucraina pentru a spori presiunea asupra Moldovei și a-i testa vulnerabilitățile. Acest lucru devine din ce în ce mai evident prin încălcările repetate ale spațiului aerian moldovenesc de către drone rusești și prin escaladarea atacurilor rusești asupra infrastructurii de la granița ucraineano-moldovenească.
Moldova se confruntă de ani de zile cu presiuni din partea Moscovei prin intermediul unei serii de instrumente: prezența militară a Rusiei în Transnistria separatistă, finanțarea masivă din partea Rusiei a acțiunilor de interferență în alegerile din Moldova, dezinformarea și finanțarea politică menite să saboteze parcursul țării către UE, presiunea energetică și, acum, repercusiunile din ce în ce mai directe ale războiului din Ucraina. Cu toate acestea, Moldova s-a dovedit mai rezilientă decât se așteptau atât Moscova, cât și mulți din Occident.
În ciuda faptului că Rusia a alocat resurse semnificative acestor eforturi, moldovenii au continuat să susțină o traiectorie pro-europeană în ultimele două alegeri din țară și au sprijinit referendumul privind aderarea la UE.
Agresiunea rusă se resimte deja în Moldova și constituie un motiv de îngrijorare tot mai mare cu privire la repercusiunile militare ale războiului din Ucraina. Dronele rusești au încălcat în repetate rânduri spațiul aerian moldovenesc, determinând Chișinăul să se concentreze pe consolidarea capacității sale de a-și monitoriza și apăra spațiul aerian.
În august, ministrul apărării moldovean, Anatolie Nosatîi, a subliniat necesitatea dotării armatei naționale cu sisteme performante pentru detectarea și protecția împotriva acestor incursiuni.
Moldova nu este membră a NATO sau a UE, deși continuă, alături de Ucraina, procesul de aderare la UE. Armata moldovenească rămâne limitată, ceea ce o face vulnerabilă la un atac convențional. Însă Chișinăul a învățat o lecție importantă de la Ucraina și știe că trebuie să depună eforturi pentru a-și consolida propriile apărări, construind în același timp parteneriate regionale solide.
Acest lucru este din ce în ce mai vizibil în relațiile Moldovei cu Ucraina și România. Moldova și Ucraina și-au aprofundat cooperarea în domeniul securității, inclusiv prin recenta cooperare trilaterală cu România, întrucât interesele lor sunt considerate strâns interconectate. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește amenințările cu drone, energia, infrastructura de transport și securitatea regională.
România
Pentru România, agresiunea rusă nu mai este ipotetică. De la invazia Rusiei în Ucraina, dronele au pătruns în mod repetat în spațiul aerian românesc sau au căzut pe teritoriul României, inclusiv în apropierea zonelor populate, în timp ce războiul mai amplu din Marea Neagră a adus cu sine mine navale, atacuri asupra navelor civile și riscuri crescânde pentru infrastructura maritimă și energetică din apropierea granițelor țării.
În luna august, România a distrus o dronă maritimă încărcată cu explozivi în apropierea proiectului de exploatare a gazelor naturale offshore „Neptun Deep”, operat de OMV Petrom/Romgaz. Președintele Nicușor Dan a avertizat că spațiul aerian românesc a fost încălcat „de zeci de ori” și că „descurajarea este testată mai întâi la perimetrul Alianței”.
Cea mai plauzibilă escaladare din partea Rusiei nu ar începe cu o invazie blindată. Moscova ar putea intensifica atacurile sub pragul unui război deschis: incursiuni repetate în spațiul aerian; drone maritime sau mine care amenință Constanța și navigația pe Marea Neagră; sabotarea infrastructurii critice în zona platoului continental (în afara teritoriului României/NATO); operațiuni cibernetice; și operațiuni de informare menite să submineze încrederea în NATO. Atacurile împotriva Moldovei ar putea crea, de asemenea, o dilemă suplimentară, având în vedere proximitatea acesteia și interesul vital al Bucureștiului pentru stabilitatea sa.
Marea Neagră devine, prin urmare, un spațiu de luptă critic. George Scutaru, directorul executiv al Centrului de Strategie Nouă, susține că Rusia escaladează conflictul împotriva României, încercând în același timp să „testeze viteza de reacție a NATO” pe flancul estic.
România se pregătește în consecință. Bucureștiul extinde Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” și conectează Câmpia Turzii, Cincu, Smârdan, Babadag, Constanța și Dunărea printr-o rețea logistică militară. Forțele sale se bazează pe sisteme americane, inclusiv sistemul de apărare aeriană Patriot, rachetele HIMARS, avioanele F-16 și tancurile Abrams, precum și pe avioanele F-35 planificate. România își extinde, de asemenea, capacitățile de apărare aeriană, de combatere a dronelor și cele maritime.
România ar putea răspunde inițial cu capacitățile naționale, sprijinite de mijloacele SUA și NATO deja prezente. Însă un atac susținut ar necesita întăriri. Poate Moscova să creeze o criză limitată mai repede decât ar putea NATO să se mobilizeze? În România există convingerea că recentele incursiuni ale dronelor sunt „teste ale Rusiei, care încearcă să înțeleagă capacitățile militare ale României în combaterea dronelor”.
Pentru Moscova, testul suprem ar fi dacă o astfel de criză ar putea scoate la iveală un decalaj între angajamentul politic al NATO și capacitatea sa de a răspunde rapid și colectiv într-o zonă de frontieră.
Germania
Germania a fost de mult timp o țintă majoră a dezinformării rusești, dar, începând cu 2022, acțiunile hibride sponsorizate de Rusia au crescut atât ca număr, cât și ca gravitate. La începutul lunii august, o dronă încărcată cu explozibili a fost descoperită lângă un avion de marfă ucrainean la aeroportul din Leipzig; o altă dronă s-a ciocnit ulterior cu un avion care fusese deviat de la aeroport, iar o a treia a fost găsită în apropiere. Survolurile cu drone sunt frecvente; autoritățile federale au înregistrat peste o mie de survoluri suspecte ale instalațiilor militare în 2025. Germania a dat în mod oficial vina pe Rusia pentru un atac cibernetic din 2024 asupra sistemului german de control al traficului aerian și, ulterior, l-a convocat pe ambasadorul rus în legătură cu incidentul.
Autoritățile germane au considerat, de asemenea, Rusia responsabilă pentru comploturi de asasinat împotriva unor directori din industria germană a armamentului și, la sfârșitul anului 2025, au descoperit un depozit îngropat de arme și muniții despre care se crede că era destinat unei alte tentative de asasinat de acest fel. Atacurile asupra infrastructurii subacvatice au înregistrat o creștere în întreaga Mare Baltică.
Germania consideră aceste acțiuni hibride o amenințare semnificativă la adresa securității sale; Cancelarul german Friedrich Merz a declarat în septembrie 2025 că „nu suntem în război, dar nici nu mai suntem în pace”. Berlinul s-a arătat din ce în ce mai dispus să denunțe actorii rău intenționați și caută să asigure o mai bună coordonare între autoritățile federale și cele regionale. Guvernul a propus o lege care să acorde autorităților de informații competența operațională de a acționa împotriva atacurilor hibride. Cu toate acestea, experții germani în politica de securitate critică guvernul pentru răspunsurile sale lente și timide.
Marți, 1 septembrie, guvernul a declarat că Rusia este responsabilă pentru incidentele de la Leipzig și a anunțat măsuri punitive, inclusiv închiderea, la sfârșitul acestei luni, a consulatului Rusiei din Bonn și a casei sale culturale din Berlin. Guvernul are, de asemenea, planuri pentru acțiuni mai agresive împotriva flotei-umbră rusești și pentru promovarea unor sancțiuni suplimentare la nivelul UE.
Germania promovează aceste eforturi și la nivelul NATO, inclusiv prin parteneriatul cu Norvegia pentru a conduce o inițiativă de monitorizare și protejare mai eficientă a infrastructurii subacvatice. De asemenea, țara participă la operațiunea „Baltic Sentry” și, la sfârșitul anului 2025, a trimis o fregată în apele din jurul Danemarcei după ce incidente cu drone au determinat închiderea aeroporturilor din apropiere.
Europa de Vest, SUA și dincolo de acestea
Războiul hibrid rus nu este o noutate. Încă din perioada bolșevică, Moscova a folosit mijloace asimetrice pentru a slăbi adversarii mai puternici prin subversiune, sabotaj, propagandă, dezinformare și influență politică. Ceea ce s-a schimbat începând cu 2014 este apetitul Kremlinului pentru risc.
Din 2014, Putin a intensificat constant presiunea. Asasinatele, atentatele cu bombă, sabotajele, atacurile cibernetice și alte operațiuni sub acoperire au devenit mai frecvente și, din ce în ce mai mult, mai îndrăznețe. Așa cum au remarcat și alții, această activitate va rămâne concentrată în jurul periferiei Rusiei. Însă în anul care urmează, mă aștept ca Moscova să pună un accent tot mai mare pe un câmp de luptă unde condițiile sunt deosebit de favorabile – însăși politica occidentală.
„Măsurile active” rusești au fost întotdeauna cele mai eficiente atunci când au reușit să convingă un adversar să facă treaba Moscovei în locul acesteia. Astăzi, polarizarea politică din SUA și Europa, ascensiunea partidelor populiste, scăderea încrederii în instituții și tensiunile crescânde de-o parte și de alta a Atlanticului oferă o oportunitate extraordinară. Kremlinul a căutat de mult timp să separe SUA de Europa. Comentariile și acțiunile recente denigratoare ale președintelui Donald Trump față de aliați, inclusiv Canada, Danemarca și Coreea de Sud, precum și față de NATO și Europa în general, semnalează probabil Kremlinului că a sosit momentul potrivit pentru a adânci această diviziune.
Este de așteptat ca operațiunile de informare rusești să amplifice argumentele conform cărora NATO este depășit, Europa profită pe seama altora, Ucraina este coruptă și condamnată, guvernele democratice sunt ilegitime, iar alianțele constrâng Statele Unite în loc să le întărească. Moscova va încuraja simultan narațiunile europene care îl prezintă pe Washington ca fiind neserios, agresiv și demn de urmat. Aceste mesaje și activități s-ar putea contrazice între ele. Dar asta nu contează. Obiectivul este divizarea.
Încercările de a promova grupurile de dreapta și radicale occidentale vor continua.
Pentru Putin, agitația actuală reprezintă o oportunitate care s-ar putea să nu dureze. Rusia rămâne mai slabă decât Occidentul în ansamblu și a suferit în repetate rânduri din cauza propriilor acțiuni agresive. Prin urmare, cea mai bună strategie a sa nu este înfrângerea Occidentului, ci încurajarea Occidentului să se înfrângă singur.
Din perspectiva Moscovei, dacă adversarul tău se îndreaptă clătinându-se spre prăpastie, acesta este tocmai momentul să-i dai un împins.
