Ucraina ”va riposta, cu siguranță” la atacul devastator al Rusiei asupra Kievului, soldat cu 21 de morți și peste 80 de răniți

„Rusia lovește în ținte civile doar pentru a constrânge Ucraina să renunțe la statul său, pentru a crea o falie între societatea civilă și armată. Pe asta a mizat de la începutul războiului, dar asta nu se va întâmpla”, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a mers la locul bombardamentelor.

Atacul masiv rusesc asupra Kievului din noaptea de miercuri spre joi, s-a soldat cu cel puțin 21 de morți și 85 de răniți,  dar bilanțul persoanelor ucise și rănite continuă să crească, autoritățile municipale din Kiev declarând că sub dărâmături s-ar putea afla încă cel puțin nouă persoane, potrivit agenției de presă Unian.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va continua să-și intensifice presiunea asupra Ucrainei pentru a-și „atinge obiectivele” în cadrul „operațiunii militare speciale”, așa cum numește oficial Moscova războiul în Ucraina, potrivit media de stat ruse.

Potrivit lui Peskov, șeful Statului Major General rus,Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui rus Vladimir Putin rezultatele atacului masiv asupra Ucrainei.

Rusia a lansat 74 de rachete de diferite tipuri și aproape 500 de drone asupra mai multor regiuni ale Ucrainei și în special asupra Kievului. Unitățile de apărare antiaeriană au distrus o bună parte din dronele și rachetele lansate, dar unele dintre acestea și-au atins țintele, conform media ucrainene.

Ultimele articole

Ce se va întâmpla cu prețurile motorinei în 2027. Predicția Goldman Sachs

Prețurile motorinei ar putea rămâne ridicate pe tot parcursul...

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

Categorii