Turiștii ar putea da bani pentru vizitarea Fontana di Trevi. Primăria Romei se gândește să pună o taxă de acces

Primăria Romei se gândește să introducă o taxă de acces pentru Fontana di Trevi. Acest obiectiv este vizitat anual de milioane de persoane, iar măsura precizată se află în analiză și are scopul de a combate turismul excesiv.

Fontana di Trevi ar putea fi vizitată contra-cost de turiști

Alessandro Onorato, adjunctul responsabil de turism la Primăria Romei, ia în considerare impunerea unor ore de acces pentru vizitatorii care doresc să vadă emblematica fântână, conform AFP, citat de Agerpres.

„Aş fi în favoarea ideii de examinare a unui nou tip de acces, limitat în timp şi cu un număr fix (de vizitatori), cu un sistem de rezervare”, a declarat el pentru cotidianul Corriere della Sera.

Cât ar putea costa biletul de acces la Fontana di Trevi

Biletul de acces ar urma să fie gratuit pentru locuitorii din Roma, iar pentru turiști să se vândă la prețul de un euro.

Măsurile menționate nu au scopul de a atrage câștiguri, mai ales de pe urma introducerii taxei, ci de a controla aglomerația.

Un purtător de cuvânt al municipalității a declarat pentru AFP că posibilitatea introducerii taxei de acces este doar o „idee inițială” și „nu există încă nimic concret”.

„Este o chestiune delicată şi dificilă, dar mai devreme sau mai târziu va trebui abordată. Turismul la Roma, care înregistrează cifre record, trebuie să fie sustenabil pentru oraş şi pentru mediu”, a mai spus acesta.

Ultimele articole

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

CCIR a găzduit Forumul de Afaceri România – Pakistan, în marja misiunii economice pakistaneze în România

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în...

Cine este Luca Niculescu, propus de Nicușor Dan pentru șefia Guvernului. A lucrat peste două decenii în presă

Luca Niculescu este noua propunere a președintelui Nicușor Dan...

Categorii