Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri, 27 mai, că „va reglementa” sau „va închide” reţelele sociale, la o zi după ce Twitter a semnalat că două postări ale sale ar fi „înşelătoare” şi ar conţine informaţii neverificate, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Republicanii au sentimentul că platformele de reţele sociale cenzurează total vocile conservatoare. Le vom reglementa sever sau le vom închide, pentru a nu permite ca un astfel de lucru să se producă”, a scris liderul de la Casa Albă pe Twitter.

„Revizuiţi-vă comportamentul acum!”, amai spus Trump

Președintele american a acuzat astfel din nou că rețele sociale sunt partizane politice, dar nu a adus dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale.

Platforma Twitter a adăugat marţi menţiunea „verificaţi faptele” la două mesaje ale preşedintelui american, care susţinea că votul prin corespondenţă este substanţial „fraudulos”, o premieră în contextul în care reţelele sociale sunt frecvent acuzate de laxism în ce priveşte reacţia la afirmaţii ale liderilor politici.

Este prima oară de la momentul în care Twitter a implementat acest sistem, când postările preşedintelui american sunt marcat ca fiind înşelătoare sau conţinând informaţie falsă. Sistemul a fost implementat pe perioada pandemiei pentru a limita diseminarea de informaţii false.

„Aceste mesaje conţin informaţii care pot induce în eroare cu privire la procesul de vot şi au fost semnalate pentru a oferi un context suplimentar despre votul prin corespondenţă. Decizia a fost luată în acord cu abordarea pe care am prezentat-o anterior în cursul lunii”, a replicat un purtător de cuvânt al platformei sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*