Deși publicații de specialitate, precum Variety, au notat filmul lui Mungiu cu nota 10, iar la premieră pelicula a fost întâmpinată cu o ovație de aproximativ 10 minute, recenzia semnată de Peter Bradshaw în The Guardian vede filmul ca fiind unul de nota 4, acordându-i doar 2 stele din 5, echivalentul unui 40/100 pe Metacritic. Cu alte cuvinte „nota 4” pe o scară de la 1 la 10.
Bradshaw scrie că regizorul român și laureat al Palme d’Or, Cristian Mungiu – câștigător aici în 2007 cu uimitorul său film 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile – ”vine la Cannes cu un film dezamăgitor și lipsit de forță, care mi se pare că ar putea face parte dintr-un fenomen ciudat al festivalului din acest an, observabil și în filmele prezentate aici de Kantemir Balagov și Ryusuke Hamaguchi: regizori de autor care realizează coproducții în afara țării și limbii lor materne, cu mari vedete străine, poate ca urmare a conversațiilor creative de la festivalurile internaționale de film cu admiratori din întreaga lume – și care își pierd concentrarea”.
▌Recenzia lui Bradshaw:
❝„Fjord” este un film ciudat, purtând cu siguranță amprenta lui Mungiu, cu cadre lungi enigmatice și evitarea prim-planurilor, precum și o aglomerare foarte distinctivă de fețe într-un tablou al scenei de la cină. Dar durerea și trauma aparente ale poveștii sale sunt transmise fără complexitatea satisfăcătoare pe care am ajuns să o asociem cu el și fără revelații sau mister. În cele din urmă, filmul nu ne oferă în mod convingător o adevăr strălucitor despre diversele sale relații – dar nici nu ne ascunde în mod intrigant un astfel de adevăr.
Sebastian Stan joacă rolul unui român pe nume Mihai, căsătorit cu o norvegiancă pe nume Lisbet (Renate Reinsve); ei trebuie să se mute în frumosul și îndepărtatul sat natal al Lisbet, deoarece Mihai, inginer software calificat, poate obține un loc de muncă în IT, iar în zonă există o comunitate bisericească puternică, ceea ce reprezintă o mare atracție, întrucât Mihai și Lisbet sunt creștini conservatori fundamentaliști foarte stricți. Ei sunt întâmpinați călduros de vecinii lor (necreștini), care sunt directorul școlii și soția acestuia.
Filmul începe cu un moment neliniștitor și ambiguu: Mihai tocmai i-a aplicat, în mod evident, un fel de pedeapsă fiicei lor adolescente, care este acum obligată să-l îmbrățișeze în semn de pocăință. Personalul școlii observă că copiii au urme și vânătăi. Aceștia sunt interogați cu blândețe, dar direct, și (poate) își incriminează părinții, deoarece nu stăpânesc suficient de bine nicio altă limbă în afară de română. Poate că problema limbii contribuie, de asemenea, la declarația dezastruoasă pe care Mihai o dă apoi poliției, fără prezența unui avocat.
Cu o viteză fulgerătoare, copiii sunt luați în îngrijire provizorie, în așteptarea unei audieri și a unui proces penal. Situația se complică din cauza îngrijorării crescânde cu privire la tatăl în vârstă și cu dizabilități al vecinilor lor și la faptul că fiica lui Mihai și a Lisbetului a dezvoltat o relație strânsă cu fiica adolescentă rebelă a vecinilor.
Există, fără îndoială, ceva ingenios în modul în care Mungiu invită publicul să simpatizeze cu copiii și să se alăture împotriva acestui patriarh rece ca gheața – și apoi aproape să se alăture patriarhului împotriva ofițerilor blânzi, îngâmfați și aroganți ai unui sistem care le este potrivnic.
Prejudecățile liberale împotriva lor, ca creștini sau ca români, joacă, probabil, un rol. Dar faptele nu par să fie puse la îndoială: Mihai recunoaște că îi lovește sau îi pălmuiește pe copii ocazional – lucru destul de normal în lumea dură a României.
Dar nu arată acele vânătăi și urme ceva mai grav decât atât? Problema nu este rezolvată nici în instanță, nici în film, iar apoi avem un final ciudat de inert și lipsit de suspans la terminalul de feribot, care dezvăluie că relația dintre adolescentele Elia (Vanessa Ceban) și Noora (Henrikke Lund-Olsen) este un alt aspect pe care filmul nu l-a abordat suficient sau nu ni l-a dezvăluit. Tehnica lui Mungiu va fi întotdeauna interesantă, dar acest film este o dezamăgire”, conchide crticiul britanic de film.
