NEWS ALERT ❘ SUA discută cu Europa desfășurarea de arme nucleare în mai multe țări NATO. De ce Romania ar putea fi una dintre ele

Financial Times anunță în ediția de marți, 2 iunie, că Statele Unite și-au exprimat disponibilitatea pentru desfășurări suplimentare de arme nucleare în alte state europene membre NATO, pe lângă cele șase țări care găzduiesc bombardiere cu capacitate nucleară. Citând trei persoane informate cu privire la aceste discuții, publicația britanică scrie că, astfel, SUA vor să-și asigure aliații că reducerea sprijinului militar convențional nu slăbește garanțiile de securitate.

Discuțiile pe acest subiect, care sunt extrem de confidențiale și s-ar putea să nu conducă la nicio modificare a acordurilor de partajare nucleară, au loc pe fondul îngrijorării generalizate din Europa cu privire la măsurile luate de Donald Trump de a retrage trupele americane și sistemele de armament critice de pe continent.

Acest lucru ar permite, potențial, mai multor țări să găzduiască așa-numitele aeronave americane cu dublă capacitate (DCA), care sunt capabile să lanseze atacuri nucleare.

Două dintre sursele publicației au afirmat că deschiderea față de discutarea unei extinderi a prezenței „nucleare” are scopul de a demonstra angajamentul SUA de a oferi o umbrelă nucleară, chiar și în contextul în care aliații NATO au fost împinși să își asume o parte mai mare din povara apărării convenționale.

Țările de pe flancul estic al NATO, inclusiv Polonia și unele state baltice, sunt interesate de posibilitatea de a găzdui baze DCA, au spus sursele.

Discuțiile sunt în curs de desfășurare pe canalele NATO, a declarat o persoană familiarizată cu discuțiile, adăugând că aliații cei mai apropiați de granițele Rusiei au manifestat cel mai mare interes.

Deși România nu este menționată în articolul Financial Times, relevant pentru țara noastră este declarația președintelui Nicușor Dan, la începutul lunii martie, când a fost întrebat despre inițiativa Franței de a-și extinde umbrela nucleară asupra statelor europene. Șeful statului a răspuns atunci clar că România se află în acest moment sub umbrela nucleară oferită de SUA prin prezența țării noastre în NATO.

De asemenea, România are bazele necesare pentru găzduirea de bombardiere cu capacitate nucleară, precum cea de la Mihail Kogălniceanu.

Poziționarea strategică a țării noastre poate fi un atu pentru a fi luată în calcul de SUA, dat fiind că reprezintă principalul pilon de proiecție a puterii militare a Statelor Unite în regiunea Mării Negre, oferind un avantaj strategic crucial pentru descurajarea agresiunilor de pe Flancul Estic al NATO și asigurarea suportului logistic rapid către Orientul Mijlociu.

Ultimele articole

Categorii