CURS - societate deținută de Iosif Buble, a cărui soție este deputat PSD - aruncă în piață un sondaj strategic care deservește perfect interesele echipei Grindeanu, susținând că, în Capitală, 54% dintre respondenţi ar considera că premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, în timp ce 42% spun că nu.
Sursa citată mai relevă că 67% dintre bucureşteni spun că au auzit despre tensiunile din coaliţia de guvernare, iar alţi 21% au auzit, dar nu sunt foarte la curent. Doar 7% nu au auzit deloc, iar 5% nu au răspuns.
În ceea ce priveşte intenţiile de vot la alegerile locale, PSD ar obţine 22% din voturi, PNL – 20% şi AUR – 20%, urmate de USR cu 16%. SENS ar avea 6%, PNRR-Piedone – 5%, SOS România – 5%, Partidul Oamenilor Tineri – 2%, REPER – 2%, iar alte opţiuni – 2%.
Un procent de 74% dintre bucureşteni cred că România merge într-o direcţie greşită, în timp ce 19% spun că aceasta este bună, iar 7% nu au o opinie.
Un procent de 63% consideră că Bucureştiul merge într-o direcţie greşită, iar 31% cred că direcţia este bună, în timp ce 6% nu se pronunţă. Deşi evaluarea este ceva mai echilibrată decât la nivel naţional, nemulţumirea rămâne majoritară.
Traficul şi aglomeraţia sunt indicate de 27% dintre respondenţi, fiind principala problemă, urmează impozitele şi taxele, cu 13% şi starea străzilor, cu 12%. Curăţenia este menţionată de 10% dintre cei chestionaţi, iar apa caldă şi nivelul de trai de câte 9%. Sănătatea este indicată de 8%, poluarea de 7%, parcările de 3%, iar transportul în comun de 1% dintre respondenţi. Problemele de mobilitate şi costuri domină preocupările bucureştenilor.



