Probleme în alianța toxică. Profitând de faptul că soarta politică a lui Sorin Grindeanu depinde de moțiunea PSD-AUR, George Simion înceaercă să obțină cât mai mult de la acesta în schimbul voturilor parlamentarilor suveraniști fără de care inițiativa ar eșua. Astfel, liderul AUR exercită un fel de șantaj voalat, perorând aceleași acuzații fără niciun fundament împotriva fostei coaliții, din care a făcut parte și PSD, despre un „jaf de proporţii gigantice” şi de un „tun financiar” dat în cazul contractelor din Programul SAFE.
Ieșirea lui Simion este intersantă și prin prisma momentului ales. Liderul AUR a refuzat marți, când a fost depusă moțiunea de cenzură, să răspundă jurnaliștilor de la Parlament care l-au întrebat în repetate rânduri dacă PSD mai este „un partid corupt”, așa cum l-a numit de mai multe ori în trecut.
Însă acum, când mai sunt doar două zile până la votarea moțiunii, Simion redefinește brusc PSD ca un partid corupt, la grămadă cu ceilalți membri ai fostei coaliții, Simion își întreabă electoratul în mesajul video dacă membrii partidului trebuie să voteze moțiunea de cenzură inițiată alături de PSD împotriva cabinetului Bolojan, ceea ce denotă o fractură în negocierile dintre cele două partide.
În spatele moțiunii, ambele partide neagă un troc politic.
Întrebat dacă Simion a cerut ceva la schimb, Grindeanu a răspuns scurt: „Nu. Absolut nimic”.
Surse politice spun însă că Simion ar fi avuit o listă cu pretenții de la PSD, care ar fi fost acceptate, inițial, de conducerea PSD, iar una dintre el ar fi fost ca social-democrații să îl ajute să își îmbunătățească imaginea în parteneriatele externe, cu alte cuvinte o legitimare de către partidul lui Grindeanu



