Asociaţia Tinerilor Basarabeni, în parteneriat cu Primăria Braşov au instalat, marţi, în Piaţa Sfatului, lângă Muzeul de Istorie, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, cifra 100 în format volumetric şi au împărţit trecătorilor brăţări tricolore.

Tot ieri, braşovenii care s-au aflat în centrul oraşului au primit şi panglici tricolore de la studenţii basarabeni Acţiunea „100 de ani de Basarabia – file de poveste” deschide seria de evenimente pregătite pe tot parcursul acestui an, anunţă viceprimarul Costel Mihai.

Primele evenimente vor fi o prezentare de bucate moldoveneşti miercuri seară; sâmbătă va avea loc un concurs de Miss şi un număr de stand-up iar seara va fi încheiată cu un concert Irina Rimes.

În perioada 15 – 17 iunie, edilii brașoveni, tinerii basarabeni și Camera de Comerț și Industrie din Republica Moldova vor organiza târgul „Fabricat în Moldova”, la care vor fi prezenți 100 de producători de peste Prut. Între altele, vor mai fi organizate o proiecţie de film moldovenesc, în perioada estivală, dar şi o velohoră – o horă a unirii pe biciclete în mai multe cartiere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*