Ministrul Muncii a semnat miercuri un ordin prin care șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, Costel Grojdea (foto), a fost demis și trimis înapoi la Iași pe funcția de inspector șef, gradul II.
Potrivit publicației ieșene Mediaflux.ro, șeful ITM București, Costel Grojdea, mergea la serviciu cu un Lamborghini Urus care costă 300.000 de euro, cumpărat prin leasing de un SRL din Iași și care nu aparține familiei. Bolidul nu se află nici în declarația de avere a bugetarului.

În ultima declarație de avere publică, cea din 2024, Costel Grojdea a raportat un salariu de 82.120 lei la ITM Iași, în timp ce un Lamborghini Urus, fără toate dotările costă cam 300.000 de euro, adică 1,5 milioane de lei, scrie și b365.ro.
▌"Nu e pe numele meu"
După apariția în spațiul public a informațiilor despre mașina pe care o conduce, Grojdea a explicat într-o intervenție la Antena 3 CNN că autoturismul de fapt nu îi aparține.
„Mașina nu este proprietatea mea. Aparține unui cunoscut de-al meu din Iași. M-a rugat să o duc la revizia tehnică. Nu este proprietatea mea”, a declarat el, citat de Adevărul.
„Nu pot spune că suntem prieteni, suntem mai degrabă amici. Când am venit spre București, mi-a spus dacă vreau să o iau și să îi fac revizia. Am luat Lamborghini-ul ca să nu plătesc transportul. (….) O las în București, iar eu mă întorc la Iași cu trenul”, a mai spus el.



