Raffel Volker, CEO al E.ON România, lansează un apel către autoritățile române pentru a deveni un partener predictibil și responsabil pentru investitori, subliniind lipsa de asumare a instituțiilor statului, în special a ANRE.
Acesta a criticat modul în care statul tratează companiile din energie, arătând că, în timp ce ANRE sancționează rapid și dur furnizorii pentru abateri minore, propria activitate rămâne fără răspundere, în ciuda unor întârzieri grave.
„Avem nevoie de mai multă încredere în instituții, reguli clare și guvernanță eficientă, în care rolurile sunt bine definite și asumate în mod corespunzător. Un stat credibil înseamnă un partener de încredere pentru investitori. Buna guvernanță și statul de drept inspiră mai multă încredere decât ar putea vreodată orice nouă schemă de sprijin”, a declarat Raffel în cadrul unei conferințe organizate de Focus Energetic.
ANRE sancționează furnizorii pentru cele mai mici greșeli, dar nu răspunde atunci când are întârzieri masive, a adăugat acesta: „Este un eșec administrativ că ANRE nu este în stare să valideze rambursările pentru februarie 2024. Vorbim de o întârziere de peste un an și jumătate. Noi, ca furnizori, suntem amendați prompt pentru cea mai mică abatere. Dar pe ANRE cine o trage la răspundere?”.
Totodată, Raffel Volker a evidențiat lipsa de progres în aprobarea unor mecanisme esențiale pentru investițiile în infrastructura energetică și blocajele birocratice care afectează întregul sector.
„Toată lumea se miră că avem aceste stimulente frumoase și, în același timp, nimeni nu investește. Întrebarea mea este dacă ANRE mai este dispusă să închidă această discuție cu un rezultat care chiar deblochează investițiile în infrastructura critică a României?”, a continuat șeful E.ON România.
Referitor la schema de plafonare a prețurilor, Raffel a subliniat că E.ON a prefinanțat din fonduri proprii costurile suportate de consumatori, dar rambursările întârzie nejustificat. „Am obligația legală să investesc peste 1 miliard de lei pentru stocarea gazelor pentru iarna viitoare, dar statul încă nu a plătit ce ne datorează din iarna trecută. Când deblocăm această situație?”, a întrebat el.
În final, Raffel a sugerat o redefinire a rolului statului în sectorul energetic: „Ministerul Energiei nu poate fi și jucător, și arbitru. Conflictul de interese trebuie eliminat. De asemenea, avem nevoie de o aliniere reală între politicile naționale și cele europene – mai puțin dogmatism, mai mult pragmatism.”

