Ministerul Energiei a anunțat că a publicat în Monitorul Oficial ordinul Ministrului Energiei și a anexelor aferente schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență (CfD) pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, respectiv energie eoliană onshore și solară fotovoltaică.

În plus, au fost stabilite și regulile procedurii de ofertare pentru prima licitație din program.

„Intrăm pe ultima sută de metri pentru lansarea primei licitaţii din cadrul schemei CfD, care va susţine dezvoltarea de proiecte fotovoltaice cu o capacitate de 500 MW şi proiecte eoliene onshore de 1.000 MW. Investitorii vor beneficia de un sprijin sub forma unui contract pentru diferenţă, care le va garanta un preţ fix de vânzare a energiei electrice pentru o perioadă de 15 ani. Preţul va fi stabilit în urma unei licitaţii competitive, cu un prag maxim de pornire de 78 EUR/MWh pentru proiectele fotovoltaice şi 82 EUR/MWh pentru cele eoliene onshore.

Invit cât mai mulţi investitori să participe la această licitaţie şi să contribuie la transformarea sectorului energetic din România. Cu cât vom avea mai mulţi ofertanţi, cu atât vom reuşi să accelerăm schimbarea necesară pentru creşterea capacităţii de producţie a energiei din surse regenerabile, la un cost competitiv. Reamintesc faptul că România este prima ţară care a reuşit finanţarea schemei CfD din Fondul pentru Modernizare, obţinând o sumă de 3 miliarde de euro în acest scop”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.

Burduja a precizat că va anunța pașii următori în cadrul licitației. Primul pas va fi organizarea unei sesiuni de clarificări cu potențialii ofertanți pentru discutarea regulilor de licitație.

Ministrul Energiei a anunțat că depunerea ofertelor va avea loc la mijlocul lunii noiembrie. A doua licitație, care va acoperi o capacitate totală de 3.500 MW din proiecte de energie eoliană onshore și fotovoltaică este programată pentru lansare anul viitor, a mai arătat acesta.

„Aceste măsuri vor contribui la creşterea şi consolidarea capacităţii României de a produce energie din surse regenerabile, aducând beneficii majore economiei şi cetăţenilor, precum şi asigurarea securităţii energetice şi competitivităţii preţurilor. Semnarea contractelor pentru prima licitaţie este aşteptată să se finalizeze până la sfârşitul acestui an”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*