Se oferă consultații dermatologice gratuite la mare pentru depistarea cancerului de piele în perioada 12-17 august

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București derulează, pe litoral, a treia ediție a campaniei „Asumă-ți să fii sănătos!”.

Mai mulți medici dermatologi vor acorda consultații gratuite, timp de o săptămână, pe litoralul românesc, în perioada 12-17 august 2024.

Unde pot beneficia românii de consultații dermatologice gratuite?

Cei interesați pot face un consult dermatologic gratuit, fără programare, în cinci stațiuni de la Marea Neagră:

  • Olimp – plaja lângă Punct de Observație Salvamar
  • Neptun- plaja în zona punct Salvamar
  • Jupiter – plaja lângă Punct de Observație Salvamar
  • Saturn – plaja lângă punct SMURD5. Mangalia – plaja în zona punct Salvamar

Recomandările medicilor

Medicul Alin Nicolescu a povestit despre campania derulată pe litoralul românesc și a oferit câteva recomandări pentru cei care își doresc să stea la soare.

„Este cea de-a treia ediție în care facem consultații gratuite pe litoralul Mării Negre. Cei care se află în concediu sau au plecat într-un weekend prelungit la mare pot veni în aceste corturi să se testeze gratuit. În anii precedenți au fost foarte mulți turiști care şi-au dorit să facă acest screening.

Întrucât clima s-a schimbat, trecem de la vară la iarnă şi nu mai este timp să se producă acel pigment gradual care ne protejeză.

În intervalul orar 10-16, nu stați la soare. Vara sunt de 400 de ori mai multe radiaţii UV decât în orice anotimp. Au o putere de penetrare mai adâncă la nivelul pielii şi produce modificări la nivelul fibrelor. De aceea, dacă se poate, stați la plajă până în ora 10:00, iar apoi după ora 16:00”, a explicat acesta pentru Antena3 CNN.

Este important să fim atenți și la cremele pe care le folosim atunci când stăm la soare.

„Pe de altă parte, e foarte important să știm și faptul că o arsură, de exemplu, a pielii în adolescență sau în copilărie crește foarte mult riscul de cancer la maturitate. Crește foarte mult riscul acestui melanom, care este o formă extrem de agresivă de cancer, dar care, din fericire, poate fi controlată, mai ales dacă este depistată în formă incipientă„, a mai spus medicul.

Factori de risc pentru melanom

  • expunerea la soare sau la razele UV artificiale pe perioade lungi de timp
  • tenul deschis la culoare, cu pistrui
  • culoarea deschisa a ochilor
  • părul blond/roșcat
  • istoric medical de arsuri solare, mai ales în copilărie
  • prezența mai multor alunite pe corp
  • istoric familial de alunite atipice
  • istoric familial de melanom

Ultimele articole

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

CCIR a găzduit Forumul de Afaceri România – Pakistan, în marja misiunii economice pakistaneze în România

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în...

Cine este Luca Niculescu, propus de Nicușor Dan pentru șefia Guvernului. A lucrat peste două decenii în presă

Luca Niculescu este noua propunere a președintelui Nicușor Dan...

Categorii