Romgaz a preluat oficial Azomureș

Romgaz a anunțat luni, la Bursa de Valori București, că a îndeplinit toate condițiile necesare pentru finalizarea tranzacției privind preluarea activelor combinatului Azomureș din Târgu Mureș. Tranzacția include și preluarea și transferul salariaților aferenți activității transferate, potrivit Mediafax.

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, notificase în luna iulie Consiliul Concurenței și Comisia pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID) cu privire la tranzacție, în vederea obținerii aprobărilor necesare finalizării acesteia.

Achiziția fusese aprobată anterior, pe 6 iulie, de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Romgaz, cu 90,18% din voturile valabil exprimate. Acționarii au aprobat acordul privind transferul de activitate dintre Romgaz, în calitate de cumpărător, și Azomureș, în calitate de vânzător.

Romgaz este controlată de statul român prin Ministerul Energiei, care deține 70,0071% din acțiuni. Compania este listată la Bursa de Valori București și asigură peste 52% din producția națională de gaze naturale.

Cât plătește Romgaz pentru Azomureș

Achiziția este finanțată din sursele proprii ale Romgaz. Prețul stabilit în urma negocierilor pornește de la 46,459 milioane de euro.

La această sumă se pot adăuga cel mult 49,80 milioane de lei, reprezentând valoarea contabilă a consumabilelor și materiilor prime, precum și până la 68,78 milioane de lei, echivalentul costurilor necesare menținerii activității între momentul semnării contractului și finalizarea tranzacției.

Investiția, parte a strategiei Romgaz

Preluarea activelor Azomureș reprezintă una dintre investițiile prin care Romgaz urmărește diversificarea activității. Interesul pentru activele necesare producției de îngrășăminte chimice a fost exprimat de companie încă din ianuarie 2025.

Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din țară. Combinatul a făcut parte din grupul elvețian Ameropa începând din 2012.

Platforma industrială din Târgu Mureș se întinde pe aproximativ 100 de hectare și include instalații pentru producerea unor îngrășăminte precum NPK, azotat de amoniu, nitrocalcar și uree granulată, precum și pentru produse industriale precum melamină, uree tehnică, apă amoniacală și acid azotic.

Romgaz vede oportunități, dar și riscuri

Documentația prezentată acționarilor înaintea aprobării tranzacției evidențiază atât avantajele strategice ale preluării, cât și o serie de riscuri.

Unul dintre principalele elemente luate în calcul este producția de gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, estimată să înceapă în 2027. Totodată, Romgaz a analizat riscurile legate de momentul începerii producției și de prevederile actuale privind limitarea angajărilor.

Ultimele articole

Nicușor Dan participă la Summitul European pentru Regiunea Arctică

Nicușor Dan participă la Summitul European pentru Regiunea Arctică....

Prosumatorii: lecțiile Italiei și Spaniei pentru România

Dezvoltarea rapidă a energiei fotovoltaice a schimbat relația dintre...

Categorii