„Decizie finală” | UE a emis prima notă de plată pentru sabotajele PSD-ului: România pierde aproape jumătate de miliard de euro din PNRR

„Trebuie să suportăm din nou nota de plată pentru ticăloșia ori incompetența unor șmecheri ajunși la conducerea partidului [PSD] și care vor să ne țină săraci și needucați pentru că doar așa pot manipula oamenii să le acorde un nou vot", a tunat, vineri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, anunțând că România pierde 458,7 milioane de euro din cererea de plată nr. 3 din PNRR, „din cauza reformelor întârziate".

Dragoș Pîslaru a anunțat pe Facebook că joi seara a primit evaluarea Comisiei Europene cu privire la această cerere de plată, explucând că România a reușit să recupereze „350,7 milioane euro din banii care inițial au fost suspendați”, dar pierde „458,7 milioane euro din cauza reformelor întârziate, incomplete sau făcute prost în anii trecuți”.

El a amintit că această cerere a fost depusă în 15 decembrie 2023, când reformele aferente „trebuiau să fie deja îndeplinite corect”.

„Ulterior, în mai 2025, Comisia Europeană a decis suspendarea parțială a unor sume, pentru că mai multe reforme nu fuseseră îndeplinite satisfăcător. România a avut apoi o perioadă de corectare și a transmis justificări suplimentare pe 28 noiembrie 2025. Din păcate, Comisia a decis că patru jaloane importante nu au fost rezolvate corespunzător”, anunță Pîslaru în postarea sa.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru (PNL) / Foto: Facebook personal

„Acolo unde a existat voință politică, cum a fost cazul pensiilor speciale, România a recuperat mare parte din banii alocați. Acolo, însă, unde reformele au fost amânate ani la rând, în special în zona companiilor de stat, România a pierdut sume consistente”, a adăugat Dragoș Pîslaru.

„Nu poți pretinde fonduri europene și, în același timp, să numești în continuare băieții deștepți de la partid în conducerea companiilor de stat”, precum și că „nu poți cere încredere de la Bruxelles, în timp ce tu, la București, doar mimezi selecția pe criterii de profesionalism”.

Dragoș Pîslaru susține că pentru pierderea acestor sume este vinovat „fiecare politician care a folosit fiecare ocazie pentru a amâna ori a anula orice demers de reformă reală, de teamă să nu își piardă privilegiile”.

„Fiecare politician care și-a numit în conducerea companiilor de stat amantele, frații și nepoții. Nu oameni profesioniști și cinstiți. Fiecare politician care a considerat bugetul statului ca o șansă de îmbogățire personală. Nu ca o datorie față de români. Fiecare politician care alege să blocheze modernizarea României prin moțiune de cenzură, pentru că această modernizare înseamnă să oprim prăduirea banului public”, a adăugat el, vizând moțiunea PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan.

Aceeași vină, mai spune el o poartă, „fiecare politician care fuge de banii europeni pentru că ei te obligă să duci țara în direcția bună pentru români, nu în direcția bună pentru conturile tale”.

Ministrul atrage atenția că de plătit vor plăti „toții românii”.

„Trebuie să suportăm din nou nota de plată pentru ticăloșia ori incompetența unor șmecheri ajunși la conducerea partidului și care vor să ne țină săraci și needucați pentru că doar așa pot manipula oamenii să le acorde un nou vot. Poate, totuși, data viitoare ne învățăm minte”, a conchis ministrul fondurilor europene, Dragoș Pîslaru.

Ultimele articole

Categorii