Potrivit unor oficiali ai administrației Trump, citați de Wall Street Journal, Casa Albă are în vedere un plan de sancționare a unor membri ai Alianței NATO pe care președintele Trump îi consideră că nu au fost de ajutor pentru SUA și Israel în timpul războiului împotriva Iranului. Propunerea ar implica retragerea trupelor americane din țările membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord considerate nefolositoare în efortul de război împotriva Iranului și staționarea acestora în țări care au fost mai cooperante, cum ar fi România.
Propunerea ar fi cu mult sub amenințările recente ale președintelui Trump de a retrage complet SUA din alianță, lucru pe care, conform legii, nu îl poate face fără aprobarea Congresului.
Mișcarea gândită de Casa Albă a câștigat sprijinul unor înalți oficiali ai administrației în ultimele săptămâni.
Când a fost solicitată să comenteze, Casa Albă a făcut referire la declarațiile recente ale secretarului de stat Marco Rubio, care a criticat țările NATO pentru că nu au fost mai utile SUA în războiul din Iran.
▌Trump, furios pe NATO
Liderul de la casa Albă și-a exprimat nemulțumirea față de NATO în cadrul unei întâlniri private cu secretarul general al alianței, Mark Rutte, miercuri, pe fondul unei crize în relațiile din cadrul alianței militare provocate de războiul cu Iranul.
„Este evident că este dezamăgit de mulți aliați NATO, și îi înțeleg punctul de vedere”, a declarat Rutte în cadrul emisiunii „The Lead with Jake Tapper” de la CNN, după ce a petrecut peste două ore la Casa Albă. „A fost o discuție foarte sinceră, foarte deschisă, dar și o discuție între doi prieteni buni.”
Șeful NATO a vorbit la câteva ore după ce purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, l-a citat pe Trump spunând despre Alianță: „Au fost puși la încercare și au eșuat” în timpul războiului cu Iranul.
Mai multe țări membre NATO s-au opus susținerii campaniei militare a SUA împotriva Iranului, refuzând avioanelor militare americane accesul în spațiul lor aerian sau refuzând să trimită forțe navale pentru a contribui la redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Fără a menționa țările respective, Rutte a declarat că, în opinia sa, „unele” țări membre NATO nu și-au respectat angajamentele în cadrul operațiunii din Iran, dar că „marea majoritate a europenilor” a fost de ajutor.
Casa Albă nu a dezvăluit detalii despre discuții. După întâlnire, Trump a postat pe Truth Social, cu majuscule, că „NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei și nu va fi acolo dacă vom avea nevoie de ei din nou”.
▌Lista neagră și lista albă
Deocamdată, nu este clar ce țări ar fi vizate de acest plan. Spania a atras mânia lui Donald Trump, fiind singura țară NATO care nu s-a angajat să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare.
În plus, în timpul operațiunii militare a SUA din Iran a blocat avioanele americane să folosească spațiul său aerian și a interzis utilizarea bazelor sale în acest scop.
Și Germania se află pe lista aliaților care l-au supărat pe Trump, după ce înalți oficiali de la Berlin l-au criticat pe președintele SUA pentru demersul său în Orientul Mijlociu.
Italia a blocat, de asemenea, pentru scurt timp utilizarea de către SUA a unei baze aeriene din Sicilia, iar guvernul de la Paris a acceptat să permită SUA să utilizeze o bază din sudul Franței doar după ce a garantat că acolo vor ateriza doar avioane care nu sunt implicate în atacurile asupra Iranului.
Pe lângă repoziționarea trupelor, planul ar putea implica și închiderea unei baze americane în cel puțin una dintre țările europene, posibil Spania sau Germania, potrivit celor doi oficiali ai administrației.
Printre țările care ar putea beneficia de pe urma acestui plan, dacă va fi pus în aplicare, se numără România, Polonia, Lituania și Grecia, au spus oficialii citați de WSJ.
▌Jocul Bucureștiului s-a dovedit eficient
Publicația notează că țările din Europa de Est au unele dintre cele mai mari cheltuieli pentru apărare din alianță și au fost printre primele care au semnalat că ar sprijini o coaliție internațională pentru monitorizarea Strâmtorii Ormuz.
După izbucnirea războiului, România a aprobat rapid solicitările SUA de a permite utilizarea bazelor din țară de către Forțele Aeriene ale SUA, a remarcat WSJ.
Planul ar putea duce la amplasarea unui număr mai mare de trupe americane mai aproape de granița cu Rusia, o mutare care ar putea antagoniza Moscova.
SUA au aproximativ 84.000 de soldați staționați în bazele din Europa, însă numărul variază în funcție de exercițiile militare și de rotația trupelor.



