Cu peste 1.500 de angajați în fabricile din Reci, Comănești și Rădăuți, HS Timber Group se numără printre cei mai importanți angajatori din industria de prelucrare a lemnului din România.
Reci – de la zonă defavorizată la pol de ocupare a forței de muncă
În comuna Reci (județul Covasna), investiția de 175 de milioane de euro în HS Timber Productions a schimbat radical perspectivele unei comunități mici, aflate odinioară în declin economic. Fabrica de cherestea, care este astăzi cea mai performantă unitate ecologică de profil din România, are astăzi aproximativ 500 de angajați.
Mulți dintre aceștia sunt localnici, pentru care compania a oferit nu doar salarii competitive, ci și programe de formare și perfecționare profesională. Într-o zonă cu oportunități reduse pe piața muncii, prezența fabricii a generat stabilitate și le-a permis oamenilor să rămână acasă, în loc să ia calea străinătății.
Comănești – renașterea unei platforme industriale
La Comănești (județul Bacău), HS Timber Group a ridicat, pe structura unui combinat falimentar, fabrica HS Baco Panels. Aceasta a devenit, în 14 ani, cea mai mare fabrică de panel dintr-o singură locație din lume.
În acest proces, numărul angajaților a fost dublat, iar condițiile de muncă s-au modernizat odată cu noile tehnologii. În prezent, unitatea oferă sute de locuri de muncă sigure, sprijinind indirect și alte sectoare economice din regiune – transport, servicii, furnizori locali.
Compania promovează ocuparea sustenabilă a forței de muncă, punând accent pe stabilitate, formare continuă și siguranța angajaților. În plus, prezența sa contribuie la menținerea familiilor în comunitățile de origine, reducând migrația economică spre alte regiuni sau țări.
HS Timber Group demonstrează că investițiile private nu aduc beneficii doar în plan fiscal, ci și în cel social. Crearea de locuri de muncă sigure, diversificarea economiei locale și pregătirea profesională a angajaților reprezintă elementele-cheie prin care compania a transformat comunități precum Reci, Comănești și Rădăuți în exemple de dezvoltare sustenabilă.

Despre HS Timber Group
HS Timber Group este una dintre companiile de top din industria de prelucrare a lemnului, la nivel mondial. Compania are peste 2.700 de angajaţi care lucrează în șapte unități de producție din Germania, Finlanda, Lituania, Argentina și România și deservește clienți comerciali şi industriali în peste 80 de ţări din întreaga lume.
În România, HS Timber Group are peste 1.500 de angajați în fabricile din Comănești (Bacău), Reci (Covasna) și Rădăuți (Suceava). În 2024, compania a contribuit la bugetul de stat al României cu circa 100 de milioane de lei.







