Raluca Turcan (PNL) denunță ”mișcarea disperată” a PSD-ului de a-și folosi judecătorii CCR în criza guvernamentală, tocând ”ultima fărâmă de credibilitate” a instituției

Deputata Raluca Turcan a denunțat vineri „mişcare disperată” a echopei Grindeanu de sesiza Curtea Constituţională asupra situaţiei guvernamentale, arătând că această ”soluție” duce CCR într-un joc de partid şi „toacă ultima fărâmă de credibilitate” a acestei instituţii.

„Înţeleg că cea mai nouă «soluţie» găsită de PSD ca să iasă din fundătura politică în care s-au băgat singuri este să trimită o sesizare la Curtea Constituţională. Să ne lămurim, zic ei, ce se întâmplă după cele 45 de zile de interimat: adică se prelungeşte mandatul guvernului condus de Ilie Bolojan cu alte 45 de zile sau trebuie să meargă în Parlament la vot? Nu vi se pare interesant că apelează tocmai la un CCR despre care toată lumea ştie că este în buzunarul PSD prin judecătorii aflaţi în siajul lor? Această mişcare disperată arată că PSD duce CCR într-un joc de partid şi toacă inclusiv ultima fărâmă de credibilitate a acestei instituţii”, a scris Turcan, pe Facebook.

Politiciana liberală afirmă că PSD „nu are nicio reţinere” să folosească instituţii fundamentale ale statului ca pe nişte instrumente politice.

„Amintiţi-vă episodul cu pensiile speciale: CCR a tergiversat luni de zile o decizie, invocând motive care de care mai hilare, până când PSD şi-a «sunat» judecătorii şi le-a zis «ok, puteţi da undă verde acum». Şi au dat”

Potrivit acesteia, PSD încearcă „să mute jocul” din Parlament pentru că a înţeles că nu s-ar putea baza nici pe proprii parlamentari pentru o moţiune de cenzură.

„PSD a înţeles că nu se poate baza nici măcar pe propriii parlamentari să voteze moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, darămite pe alte partide! Aşa că încearcă să mute jocul din Parlament în altă parte, adică unde cred ei că au mai mult control”, a subliniat Raluca Turcan.

Ultimele articole

Categorii