PSD, victima propriilor fapte. Social-democrații, bănuiți că din nou ar minți orice pentru a ajunge la putere doar ca să-și salveze partidul și apoi să nu mai plece

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, propus de PNL-USR-UDMR pentru funcţia de premier explică de ce PSD nu este lăsat să formeze guvern minoritar cu Sorin Grindeanu premier. În același context, liberalul demontează teza ”răzgândirii lui Bolojan”, rostogolită de social-democrați în tandem cu Nicușor Dan, arătând că ”răzgândirea reală privind guvernarea a fost la domnul Grindeanu”.


”Există o diferență fundamentală între PSD și PNL. PSD dorește să revină repede pe funcții, fiindcă miniştrii lor au plecat, secretarii de stat nu mai sunt, prefecții nu mai sunt. Singurul care e bine-mersi pe funcție e președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu”, explică vicepreședintele PNL într-un interviu pentru Hotnews.

”Ei au ieșit la guvernare ca să genereze căderea guvernului, în speranța clară că vor reveni în următoarele săptămâni. Nu s-au așteptat să existe două luni de blocaj. Aşa că există o nervozitate în PSD şi, evident, o nemulţumire faţă de preşedintele lor de partid, care e singur pe funcţie. Şi care, să nu uităm, a luat PSD de la 23% şi l-a adus la 13%, cât are acum în sondaje.

Un astfel de partid este unul neliniștit. Şi acesta este unul dintre motivele pentru care ei au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Acesta e un partid care se înjumătățește. PSD-ul întotdeauna a fost populist și a fost întotdeauna puțin antieuropean”, arată Siegfried Mureșan.

În ceea ce privește teza ”răzgândirii lui Bolojan”, promovată intens de social-democrați, cu susținerea președintelui Nicușor Dan, liberalul arată că ”răzgândirea reală privind guvernarea a fost la domnul Grindeanu”:

”Hai să ne aducem cu toții aminte tot ceea ce a spus Partidul Național Liberal în această perioadă și vom vedea că nu sunt contradicții. Dimpotrivă. Imediat după moțiunea de cenzură, PNL a spus că nu va mai forma nicio coaliţie cu PSD, nu mai avem încrede în ei. Am votat această decizie şi nu o vom schimba.

Apoi, după ce PSD şi AUR au depus o moţiune împreună au cooperat în mai multe episoade în Parlamentul României. Aşadar, aveau o majoritate în Legislativ. Aşa că am spus: există o majoritate, iar noi respectăm voinţa majorităţii.

Noi, alături de USR şi UDMR, am văzut pe 5 mai (ziua moţiunii prin care a căzut Guvernul Bolojan – n.r.), că nu am avut majoritate. Majoritatea a avut-o binomul PSD-AUR. E firesc să vedem dacă sunt capabili să guverneze țara și de aceea am spus că invităm să guverneze țara. Am văzut, între timp, două luni de blocaj. Şi am mai văzut că această majoritate este o una doar distructivă, dar nu poate pune nimic în loc pentru români.

– articolul continuă mai jos –

Siegfried Mureșan întoarce cuțitul în rana lui Grindeanu: „PSD se prăbușește în sondaje și speră că, acaparând toată puterea în stat, va putea risipi banii oamenilor pentru a se salva ca partid”

De aceea am spus că, de vreme ce ei fie nu pot, fie nu vor, suntem dispuși noi să venim cu o propunere. Răzgândirea reală a fost la domnul Grindeanu, care, timp de două luni, nu a vrut să fie premier, iar acum, dintr-o dată, își dorește să fie premier. Asta fiindcă a văzut că Adrian Veștea a eșuat și speră că, fiind a doua desemnare, toți parlamentarii se vor teme de dizolvarea Parlamentului și de alegeri anticipate, aşa că îl vor vota pe el vesel prim-ministru.

Dacă știe că are o majoritate, să se lase votat de AUR, SOS şi POT, dar nu va deveni prim-ministru cu voturile Partidului Național Liberal, printr-un cerc în alb, fără să se angajeze că face ce trebuie pentru România”, explică vicepreședintele PNL.

Întrebat de ce, cu două luni înainte, Grindeanu era chemat să devină premierul României,
Siegfried Mureșan spune că PNL ”nu a spus niciodată că îl vom vota”.

”Am spus întotdeauna că are o majoritate cu AUR, să-și pună majoritatea la lucru și să guverneze țara. Noi nu am spus niciodată că îl vom vota prim-ministru! Noi nu am spus niciodată, după moţiunea de cenzură de pe 5 mai, că l-am vota pe Sorin Grindeanu prim-ministru. Niciodată”, spune ferm liberalul.

Ultimele articole

Ce se va întâmpla cu prețurile motorinei în 2027. Predicția Goldman Sachs

Prețurile motorinei ar putea rămâne ridicate pe tot parcursul...

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

Categorii