PSD a dat rapid ordin pe unitate ca toți membrii partidului numiți în eșaloanele doi și trei în ministere și la conducerea prefecturilor să-și depună demisiile în condițiile în care la nivel central s-a aflat că premierul Bolojan pregătea debarcarea în masă a acestora, potrivit unor surse liberale.
Reprezentanții PSD „care ocupau în Guvern funcțiile de secretar de stat, subsecretar de stat, prefect sau subprefect au demisionat în urma deciziei partidului de a depune o moțiune de cenzură pentru demiterea prim-ministrului Ilie Bolojan”, a anunțat partidul.
„Demisiile tuturor reprezentanților social-democrați din structurile guvernamentale constituie un act de demnitate, în deplină consecvență cu demersurile PSD în plan parlamentar”, susține PSD, deși conducerea partidului decisese inițial ca formațiunea politică să rămână cât mai mult timp conectată la sistem.
▌Deconectarea, o mare suferință
Surse politice spune că PSD se aștepta ca Bolojan să loveaască exact în această zonă — prefecți, secretari de stat —, așa cum a mai făcut PNL în ”epoca Blaga”, când social-democrații au dezertat, iar liberalii au reușit, practic peste noapte, să scoată oamenii PSD din toate structurile administrative pe care le dețineau.
În Guvernul Bolojan, PSD deținea 6 ministere din cele 16 — Justiția, Sănătatea, Munca, Energia, Agricultura și Transporturile. Pe lângă acestea, vicepremierul PSD este Marian Neacșu, unul dintre apropiații lui Grindeanu.
Dar pierderile la nivelul miniștrilor erau previzibile și asumate, însă mult mai mare este suferința PSD straturile inferioare ale puterii:
■ Prefecții și subprefecții. Din cei 42 de prefecți, PSD numise la formarea coaliției 21, PNL — 17, iar UDMR — 4. Prefectul nu este un simplu funcționar: el coordonează serviciile deconcentrate ale ministerelor la nivel județean, de la drumuri la inspecții sanitare, de la poliție comunitară la registrul agricol. Pierderea unui prefect înseamnă, pentru baronul local, pierderea unui instrument esențial de control și distribuție a resurselor. Așadar, baronul dintr-un județ se trezește că a rămas fără prefect. Va fi un șoc pentru organizațiile locale.
■ Secretarii de stat. La nivelul eșalonului doi al Executivului, PSD deținea o pondere proporțională cu greutatea sa parlamentară — zeci de secretari de stat distribuiți în ministerele pe care le controla direct sau pe care le influența prin algoritmul coaliției.
▌Miercuri, prima ședință de guvern fără ”bruiaj” PSD
Anunțul PSD-ului vine în contextul în care, miercuri, seară, de la ora 18:00, va avea loc o ședință a Guvernului Ilie Bolojan, prima după ce demisiile miniștrilor PSD și propunerile de interimari au fost contrasemnate de președintele Nicușor Dan, vineri seară.
Cei șase miniștri PSD, un vicepremier și secretarul general al Guvernului și-au depus demisiile joi, 23 aprilie, în urma deciziei PSD de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Guvernul actual cu mai mulți miniștrii interimari este însă unul cu puteri depline.
Premierul Ilie Bolojan va putea în continuare să dea Ordonanțe de Urgență (OUG), însă fără prezența social-democraților în Executiv. OUG-urile produc efecte imediat ce au fost adoptate, însă trebuie aprobate ulterior și în Parlament.



