Procurorii au reținut un fost redactor-șef al unui cotidian central, în dosarul în care este anchetat șeful Vamilor, Mihai Savin

Cătălin Alistari, fost redactor-șef al ziarului Libertatea și fost producător la Realitatea TV, a fost reținut și apoi plasat sub control judiciar, în dosarul în care este anchetat preşedintele Autorităţii Vamale Române (AVR), Mihai Savin pentru fals și uz de fals.

Procurorii au transmis miercuri că în dosarul de corupție au fost reținuți Mihai Savin și un consilier din cadrul cabinetului său și un funcționar din Galați. Potrivit surselor HotNews, consilierul reținut este Cătălin Alistari.

El a fost redactor șef al ziarului Libertatea între august 2014 și mai 2017, după ce fusese publisher la Editura Evenimentul și Capita, producator la Realitatea TV și redactor-șef la Money Express.

În prezent, acesta este în conducerea unui portal numit Business Review.

În acest dosar, Mihai Savin, președinte al Autorității Vamale Române (AVR), e acuzat că a emis retroactiv un ordin de misiune pentru a salva permisul de conducere al unui angajat, care a rămas fără permis.

În urmă cu o lună, un oficial AVR, alături de un consilier, a fost prins de Poliție, în timp ce conducea cu girofarul și cu viteză, deși nu avea acest drept.

Consilierul a rămas fără permis, iar pentru a-l recupera a fost emis un ordin de misiune, care îi oferea dreptul de a circula cu girofarul, scrie sursa citată

Ultimele articole

Categorii