Primăriile din judeţul Covasna au pierdut procesul în care contestau reducerea cu 30% a posturilor. Decizie definitivă

Instituția Prefectului Județului Covasna a obținut o soluție favorabilă în instanță în litigiul privind reorganizarea administrației publice locale, anunță We Radio Sfântu Gheorghe.


Curtea de Apel a admis recursul formulat de prefectul Ráduly István, a casat sentința inițială a Tribunalului Covasna și a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului Prefectului nr. 52 din 12 martie 2026.

Ordinul în cauză stabilește numărul maxim de posturi din aparatul de specialitate al primăriilor din județ, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 7/2026. Actul administrativ emis de prefect, ale cărui efecte fuseseră contestate, prevede o reducere cu 30% a personalului din cadrul primăriilor, ca parte a reformei administrative naționale.

Prin această hotărâre a instanței de recurs, aplicarea măsurilor de restructurare stabilite prin ordinul prefectului poate continua în mod legal.

Ultimele articole

Ce se va întâmpla cu prețurile motorinei în 2027. Predicția Goldman Sachs

Prețurile motorinei ar putea rămâne ridicate pe tot parcursul...

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

Categorii