Primarul comunei bihorene Buduslău, Kócza István, a fost prins în flagrant de procurorii Parchetului European în timp ce primea 150.000 de lei, bani care, potrivit anchetatorilor, reprezentau ultima tranșă dintr-o mită totală de 200.000 de lei. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut edilului să demisioneze din toate funcțiile deținute în Uniune, iar organizației județene Bihor i-a solicitat suspendarea acestuia din partid pe durata anchetei.
Parchetul European a anunțat, printr-un comunicat transmis de la Luxemburg, că ancheta este coordonată de biroul EPPO din Timișoara și vizează executarea unui contract finanțat din fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii rutiere agricole.
Potrivit procurorilor europeni, începând din octombrie 2025, primarul comunei Buduslău i-ar fi cerut reprezentantului unei firme o mită echivalentă cu 5% din valoarea contractului fără TVA. Contractul avea o valoare de aproximativ 770.000 de euro, adică circa 4 milioane de lei, iar mita pretinsă ar fi fost de 38.500 de euro, echivalentul a aproximativ 200.000 de lei.
Anchetatorii susțin că, în schimbul banilor, edilul ar fi promis că va asigura derularea fără probleme a contractului și va accelera plățile pentru lucrările finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Conform EPPO, banii ar fi fost primiți în mai multe tranșe, ultima - de aproximativ 28.800 de euro, adică 150.000 de lei - fiind încasată marți, 19 mai, când Kócza István a fost prins în flagrant. Parchetul European a publicat și imagini de la acțiune.
Primarul a fost pus sub acuzare pentru corupție și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, el nu-și poate exercita atribuțiile de primar.
▌Kelemen Hunor: “Inacceptabi!”
„Am aflat din presă că, pe numele lui Kócza István, primarul comunei Buduslău, județul Bihor, a fost deschisă o anchetă sub suspiciunea de corupție”, a transmis Kelemen Hunor pe Facebook.
Liderul UDMR a afirmat că Uniunea nu poate accepta asemenea situații în rândul aleșilor săi: „Pentru Uniunea Democrată Maghiară din România este inacceptabil ca orice ales să abuzeze de încrederea publică sau să fie implicat într-un caz de corupție”.
Astfel, Kelemen Hunor a precizat că i-a cerut edilului „să demisioneze din toate funcțiile pe care le deține în cadrul Uniunii”. Totodată, le-am solicitat liderilor organizației județene Bihor să îi suspende calitatea de membru pe durata anchetei”, a adăugat președintele UDMR.
Acesta a încheiat mesajul subliniind că ancheta trebuie lăsată să își urmeze cursul: „Justiția trebuie să își facă datoria nestingherită”.



