Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că liberalii au „cea mai puternică” listă de candidaţi la alegerile europarlamentare.

„PNL a decis astăzi candidaţii partidului la alegerile pentru PE. Intrăm într-o bătălie decisivă pentru România, pentru Europa. (…) Bătălia care urmează nu va fi uşoară, din păcate, cei care guvernează astăzi îşi bat joc de România. (…) Avem cea mai puternică listă, oameni care în viaţa lor au făcut lucruri palpabile pentru cetăţeni, reprezentanţi care, prin funcţiile pe care le-au deţinut, (…) au arătat că au capacitatea să facă lucruri bune pentru oameni”, a susţinut Orban, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele PNL i-a prezentat pe candidaţii la europarlamentare – Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Vlad Nistor, Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.

„Rareş Bogdan revine în PNL şi intră pe câmpul de bătălie. Este un adevărat campion al luptei împotriva minciunii, abuzurilor. Este omul care a avut curajul să spună adevărul”, a afirmat Orban, care a precizat că apreciază în mod deosebit decizia acestuia de a se alătura PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*