Autor: Laura Armeanu

Lipsă de umanitate, incompetență și rea-voință

De aproape două săptămâni, urmărim cu toții șocați, înmărmuriți și revoltați cazul de la Caracal. Pe lângă drama cumplită este și o criză majoră a statului român. Asta simțim din ce în ce mai acut cu fiecare zi care trece, cu fiecare nou detaliu pe care îl aflăm, cu fiecare eroare care iese la iveală. Am senzația că acest caz este din ce în ce mai complex, că se adâncește și că ne așteaptă multe surprize, din păcate neplăcute.

Prima dată, cred că am fost cu toții terifiați de cazul în sine, apoi a apărut revolta pentru că ne-am daat seama că ar fi putut fi evitat dacă autoritățile și-ar fi făcut datoria.  Mai întâi,  au dovedit că nu sunt oameni, din modul în care i-au vorbit Alexandrei, apoi că nu sunt profesioniști. Inițial nici nu au crezut că este ea, apoi, când în sfârșit au apelat la familie pentru a verifica acest lucru (și nu, nu ei s-au gândit la asta) nu au știut unde să o găsească și au mers haotic la trei adrese greșite, deși Alexandra le-a dat detalii clare. Acest lucru ar fi putut fi evitat dacă STS ar fi avut acel sistem  care are capacitatea de a indica locația exactă în doar 10 secunde. (Existau fondurile necesare, iar acest upgrade trebuia făcut încă din 2010). Am aflat că sistemul datorită căruia s-ar fi putut evita multe tragedii nu a fost implementat pentru că ar fi presupus investiții din partea fiecărei companii de telefonie.

Când în cele din urmă au găsit casa, nu au putut să intervină. Scuza lor? Că nu au mandat pentru că așa a decis un judecător. Peste oameni nevinovați cu copii în casă intră noaptea cu mascații iar pe alți oameni nevinovați îi duc cu duba la audieri. Tot cu mascații trag efectiv de un copil speriat pentru a-l lua de lângă familia în care a crescut, dar în cazul acesta, în care era în pericol o viață, stau la poartă așteptând să se facă ora 6.

Ulterior, am aflat că nu aveau nevoie de mandat pentru că puteau acționa în baza articolului 27 din Constituție. Dacă nu știau de existența lui (ceea ce nu m-ar mira) puteau, și chiar erau obligați procedural să solicite ambulanța dar nu au făcut acest lucru deși era în mod evident un caz de violență. Așa a ieșit la iveală  o altă problemă de fond: lipsa unui sistem integrat de intervenție.

Încep să cred că nu s-a dorit ca acest copil să fie salvat pentru că pe lângă lipsa de umanitate, incompetență și rea-voință, prinde din ce în ce mai mult contur ipoteza unor complicități, a unei întregi rețele. Aș mai adăuga un factor care a dus la acest deznodământ: lașitatea. Chiar și în lipsa acestor pârghii (a mandatului, a articolului din Constituție și a solicitării ambulanței) aveau obligația să intervină. Nu era nevoie decât de omenie, de empatie și de curaj. Nu cred că i-ar fi sancționat nimeni atâta timp cât ar fi salvat o viață.

Tot ce le-a mai rămas însă de făcut, este să afle exact ce s-a întâmplat cu Alexandra. Singurul motiv pentru care cred că au început totuși să se miște lucrurile  este mediatizarea intensă, mediatizare generată de unchiul Alexandrei. Așa am aflat cu toții de erorile fatale care au fost comise și din cauza cărora ea nu a putut fi salvată. Tot datorită presei și a valului de emoție colectivă pe care l-a stârnit cazul s-a luat decizia conducerii anchetei de către procurorul – șef al DIICOT. Având în vedere situația, autoritățile centrale nu aveau cum să rămână impasibile. Abia din acest punct ancheta a început să dea rezultate cu adevărat. Cât timp s-au ocupat cei din Caracal nici măcar nu au găsit urmele de sânge (sau nu au vrut să le găsească).        

De Luiza nici nu am fi aflat dacă nu exista cazul Alexandrei, deși ea dispăruse din luna aprilie. Acum continuă cercetările și în această speță și se pare că ele nu ar fi singurele victime.

Despre caz în sine și despre problemele pe care le ascunde sistemul cred că vom mai afla multe pentru că, repet, cazul se adâncește din ce în ce mai mult.

Consecințe politice

Cred că merită să ne îmdreptăm atenția și asupra consecințelor politice pe care le-a avut cazul până în acest moment, dar și asupra celor care vor urma: Au fost demiși șeful Poliției Române, șeful STS, și conducerea poliției Caracal și și-a dat demisia Ministrul de Interne (după doar 6 zile).  Motivul invocat? Salvarea prestigiului instituției. Din punctul meu de vedere nu a vrut să-și asume responsabilitatea coordonării anchetei și gestionarea situației de criză. De ce? Probabil s-a simțit depășit de situație, a intuit, a știut sau i s-a spus că acest caz are multe implicații. Cred că a vrut să plece fără să-i fie afectată imaginea.

A fost demis (pe Facebook) Ministrul Educației pentru o declarație nefericită. Aceasta este  evident, o mutare politică de imagine:

  • În mod normal, astfel de lucruri nu se comunică mai întâi în social media, ci în manieră instituțională. Având în vedere declarația care se referea la cazul Alexandrei, mediatizarea și valul de emoție, Primul-Ministru a vrut să arate că ia măsuri.

Da, nu este bine să te urci într-o mașină străină, dar Alexandra nu a avut de ales. Aici intervine o altă problem de fond: De ce nu există un mijloc de transport în comun între Caracal și Dobrosloveni, de ce nimeni nu s-a gândit la facilitarea deplasării cetățenilor și la siguranța lor?

  • Era deja cunoscută de mai mult timp intenția de remaniere a Ministrului Educației, dar la momentul respectiv nu au găsit pe cineva mai capabil și au decis să o mențină în funcție pe Ecaterina Andronescu. Acum nu a mai contat că nu au o persoană pregătită și nu au fost luate în calcul criteriile de performanță. A primat teama de valul de emoție și de efectele pe care acesta le-ar putea genera.

Pentru moment pare că demiterile și demisiile au luat sfârșit, că începem să vedem în cele din urmă o anchetă  profesionistă și că se discută măsuri pe termen mediu și lung.

Să nu uităm însă că mai sunt doar câteva zile până  pe 10 august. Dacă înainte de cazul din Caracal ne gândeam probabil că oamenii vor protesta ca răspuns la ce s-a întâmplat anul trecut, în acest moment consider că drama Alexandrei este un declanșator mult mai puternic pentru protestul de anul acesta. Nu spun că au uitat de 10 august 2018, dar cred că ce s-a întâmplat atunci pălește în fața revoltei din acest moment. Privind din altă perspectivă, se poate spune că acest caz a amplificat nemulțumirea și înverșunarea de atunci. Alexandra a devenit un simbol pentru noi toți:simbolul cetățeanului pe care statul nu îl respectă,nu îl protejează și nu îl apără, lăsându-l să moară. Indiferent de modul în care ne raportăm la 10 august, va fi un moment foarte delicat și ar trebui gestionat cu maximă prudență și responsabilitate.

Un alt moment fundamental îl reprezintă alegerile prezidențiale. Am văzut, mai ales la ultimele runde de alegeri că emoția joacă un rol cheie în deciziile votanților și prin urmare, în stabilirea rezultatului final. După cum spuneam, acest caz se dovedește a fi tot mai complex și la cum evoluează lucrurile, el va continua să sensibilizeze și să revolte opinia publică. Prin urmare, vor conta enorm măsurile concrete și modul în care guvernanții vor gestiona situația.

Nici pentru politicienii din opoziție nu va fi o misiune ușoară. Ei nu trebuie să dea impresia că folosesc această dramă în scop electoral și să pregătească sau să demonstreze că au deja soluțiile pentru ca o astfel de tragedie să nu se repete. Vor avea de câștigat cei care vor înțelege că acest caz nu trebuie politizat, cei care vor  lua măsuri concrete,  cei care nu vor lua decizii de imagine așteptând să se liniștească apele pentru ca mai apoi să uite de cazul Alexandrei.

Cred că în timp ne vom recăpăta încrederea în instituții numai  în măsura în care vom vedea rezultate. În mod clar există emoție, există revoltă și există neîncredere. Ar fi interesant și chiar util să le și măsurăm, să avem date concrete  cu privire la încrederea în instituții, în politicieni și la intenția de vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*