În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, o dronă s-a prăbușit și a explodat pe un bloc din orașul Galați, provocând un incendiu la un apartament situat la etajul 10. Doi oameni au primit îngrijiri medicale la fața locului, în timp ce aproximativ 70 de persoane au fost evacuate.
Lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galați, a declarat că în total au fost patru victime – două persoane transportate la spital cu traumatisme ușoare și alte două au primit îngrijiri la fața locului pentru au primit îngrijiri la fața locului pentru atacuri de panică.
Este cel mai grav incident de acest fel din România, din ultimii ani, după izbucnirea războiului din Ucraina.
„În urmă cu puțin timp, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. La fața locului intervin forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI. Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat. Până în acest moment, nu au fost identificate victime”, a transmis ISU Galați, într-un comunicat de presă.
Locuitorii din Galaţi au primit un mesaj RO-ALERT, urmat imediat de o bubuitură puternică.
▌Anunțul MApN
„În cursul nopții de 28 spre 29 mai, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Una dintre aceste drone a intrat în spațiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu”, a transmis și MApN, între timp.
Două avioane de luptă F-16 au fost ridicate de la Baza de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române. Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei, conform anunțului ministerului, care nu a precizat de ce drona nu a fost doborâtă.



