Emanați PSD ❘ Numele lui Sebastian Ghiță apare în corespondența secretă a unui agent rus care le cerea superiorilor misiuni pentru patronul fugar al postului România TV

Numele omului de afaceri român Sebastian Ghiță, parvenit al regimului PSD în ”epoca Ponta” și fugit în Serbia, apare la „capitolul Republica Moldova” în cadrul unei investigații realizate de publicația „Fact Investigation Platform” (FIP) pe baza unor comunicări între administrația prezidențială din Rusia și agenți ruși implicați în operațiuni de propagandă și manipulare în Europa. Printre acestea, un agent rus cere instrucțiouni despre misiunile pe care să le încredințeze omului de încredere al fostului premier PSD Victor Ponta.


Jurnaliștii armeni de la FIP.am (Fact Investigation Platform) precizează că pachetul de documente secrete a fost scurs în urma unui atac cibernetic și include documente, corespondență, capturi de ecran, rapoarte, planuri și alte materiale provenind de la Agenția Social Design (SDA), care funcționează sub supravegherea de facto a lui Serghei Kirienko, șef adjunct al Administrației Prezidențiale a Rusiei.

Documentele conțin scheme ale campaniilor de informare deja implementate sau planificate de agenție în Armenia, Franța, Ucraina, Germania, Moldova, Norvegia și alte țări, precum și materiale de planificare, rapoarte și alte rezultate.

Misiuni gândite pentru Ghiță

Numele fostului politician român Sebastian Ghiță apare la capitolul dedicat Republicii Moldova. Sarcinile gândite de agent implicau televiziunea pe care o controlează, RomâniaTV, și aveau ca scop denigrarea președintei Maia Sandu, despre care Ghiță să susțină că a vrut să-l cumpere.

„Documentele prezentau ideea de a-l folosi pe Sebastian Ghiță pentru a susține că administrația Sandu ar fi încercat să împiedice difuzarea de știri negative despre ea la „Romania TV”, în schimbul sumei de 150.000 de euro. Sebastian Ghiță este un fost deputat român, proprietar de mass-media și fondatorul postului „Romania TV”, au scris jurnaliștii de la FIP Armenia în ancheta lor.

Din seria ”Emanți PSD”: VIDEO ❘ Discursul Maiei Sandu în Parlamentul European, întrerupt de infractorul politicCristian Rizea. El a fost scos din sală de forțele de ordine

Subiectul a fost preluat în Republica Moldova de Valeriu Pașa de la Watch Dog, un think thank care a cerut jurnaliștilor armeni acces la toate documentele pentru a prezenta pe larg datele despre Ghiță și care dezvăluie astăzi pe Facebook că numele românului apare în convorbirile Sofiei Zaharova, șefă de departament în cadrul Direcției pentru „dezvoltarea tehnologiilor informațional-comunicaționale”. Această unitate este aflată direct în subordinea lui Serghei Kirienko, fost premier, azi membru de seamă în camarila lui Putin, despre care se spune că ar fi omul de legătură al dictatorului rus cu Elon Musk.

Astfel, la 24 aprilie 2025 un agent cu numele de cod „Edward Bernays” i-a scris Zaharovei despre contactele sale cu Sebastian Ghiță.

Mesajul agentului rus către Zaharova, obținut de Valeriu Pașa:

”Idei pentru lucru cu Sebastian Ghiță 

1) Sebastian poate să declare despre tentativele administrației Maiei Sandu să cumpere ”blocarea” negativului în privința conducătoarei actuale a Moldovei pe resursele sale, inclusiv RomâniaTV.  Suma menționată de administrație – 150 mii euro.  El a refuzat-o.  

2) Maia Sandu a încercat să cumpere loialitatea RomâniaTV la alegerile prezidențiale din România.  Ea a declarat că reprezintă interesele ”unui grup de oameni influenți din Europa” și a preîntâmpinat că în pofida tuturor tentativelor de a-l susține pe Călin Georgescu, decizia despre cine va conduce țara ”deja a fost aprobată”. Drept rezultat alegerile au fost anulate, iar împotriva lui Georgescu a fost pornit un dosar penal.”

Valeriu Pașa subliniază că Sebastian Ghiță nu a făcut public nicio afirmație despre o tentativă de șantaj din partea Maiei Sandu, precum spunea agentul că ar putea să-i ceară.

Despre agentul care a trimis „ideile” către Zaharova, Pașa afirmă că „se află în spatele multor provocări în Paris, inclusiv vandalizarea cu capuri de porci a moscheilor musulmane, a lăcașelor și localurilor evreiești, acțiuni anti-imigranți etc. Tot el a orchestrat numeroase campanii contra premierului Armeniei, Pashinyan și a lui Zelensky.

În aceiași postare, Valeriu Pașa afirmă că scurgerile demonstrează că Ghiță este „agent rusesc confirmat”. Presa din Moldova nu face nicio referire la poziția lui Sebastian Ghiță în fața dezvăluirilor.

Captura de ecran cu discuția agentul rus cu superiorii săi în care cere instrucțiuni pentru Sebastian Ghiță / Foto: Facebook /Valeriu Pașa

Reamintim că Sebastian Ghiță se află de aproape 10 ani în Serbia, țară considerată fief al Rusiei, unde a obținut azil politic după ce extrădarea sa a fost respinsă.

Ultimele articole

Categorii