Apar tot mai multe detalii care confirmă că la Caracal, în Olt, funcționează o amplă caracatiță de prostituție chiar în spațiul Primăriei. Practic, în clubul de noapte din Caracal în care mai multe fete erau forţate să danseze la bară, iar pentru o partidă de sex încasau 200 de lei, minţind clienţii că sunt majore, funcţionează într-un spaţiu al primăriei!!!

Poliţiştii şi jandarmii au descins, ieri, în local, unde au găsit şapte fete, între care patru minore. Potrivit unor surse, clubul aparţine unor fraţi din Caracal, iar spaţiul era închiriat de la autorităţile locale.

Primarul oraşului Caracal, Liviu Radu (PSD), a declarat că spaţiul este al unei societăţi aflată în subordinea Consiliului Local, iar proprietarii plăteau chirie.

Potrivit primarului PSD, cei doi fraţi, principalii suspecţi în dosarul traficului de minori instrumentat de anchetatorii din Argeş, au cumpărat, chiar lângă Primăria Caracal, în centrul oraşului, şi un etaj al unui hotel.

„Este un spaţiu al primăriei ca şi proprietar, numai că noi, toată clădirea, subsol, parter şi etaj, am dat-o în administrare ADPF-ului, adică o societate care se ocupă cu partea asta de cimitir, construcţii.

Este un SRL, dar este sub conducerea Consiliului Local. Iar ei folosesc o parte din birouri, iar partea pe care nu o folosesc au închiriat-o. Aici este şi clubul ăsta. Are toate autorizaţiile de funcţionare. Noi când le-am închiriat au spus că vor să facă un bar şi un club, dar e treaba lor ce fac acolo. Acum câteva ore am aflat şi că patronii au cumpărat, la 50 de metri, şi un etaj unde funcţiona un hotel. Noi ne uităm doar ca documentele care vin să fie ok din punct de vedere juridic. Nu ştiu cât plăteau chirie, e stabilită prin Consiliu Local. E un contract perfect legal, fără probleme”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Radu.

Potrivit Digi24, procurorii bănuiesc că în Caracal s-a constituit, din 2017, un grup infracţional organizat, care, sub paravanul unui club de noapte, a recrutat minore care să participe la spectacole pornografice sau care erau obligate să se prostitueze.

Din cercetări a reieşit că minorele erau obligate să înveţe să danseze la bară, să determine clienţii să consume de la bar cât mai multe băuturi şi, în cazul în care aceştia doreau să întreţină relaţii sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde contra sumei de 200 lei întreţineau raporturi sexuale, minţind clienţii că au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani.

Liderii grupului infracţional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineaţa fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumaţie şi jumătate din banii obţinuţi în urma întreţinerii de raporturi sexuale contra cost.

Tot mai multe persoane din Caracal cred că de fapt, rețeaua de prostituție, care funcționa încă din 2017, era sub protecția unor polițiști corupți.

Nici prostituția, nici dispariția fetelor minore ucise nu au fost de natură să-i facă pe polițiștii din Olt să se implice pentru destructurarea rețelelor de trafic de carne vie.

Situația de la Caracal este un eșec major al Poliției Române și al MAI, eșec admis chiar de ministrul Marcel Vela, care a anunțat zilele trecute destituirea comisarului șef Nicolae Alexe, care a fost la comandă în zilele uciderii Alexandrei Măceșanu, deși aceasta alertase Poliția că fusese răpită. Vela a mai declarat că fosta ministră Carmen Dan, o apropiată a lui Liviu Dragnea, ar fi cunoscut foarte bine situația de la Caracal, dar că nu a făcut nimic pentru că era un fief electoral al PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*