Nicușor Dan, pus la zid de marile organizații civice pentru „abatere de la promisiuni” și pentru aliniere la sistem / „Nu vom fi spectatori, vom acționa!”

25 dintre cele mai relevante organizații civice din țară îi aduc acuzații grave președintelui Nicușor Dan după interviul de joi, 16 aprilie, în care a refuzat să denunțe PSD ca autor al crizei politice și a apărat numirile controversate făcute la șefia parchetelor. „Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui” – este una dintre acuzațiile aduse șefului statului. mai mult, semnatarii scrisorii deschise îl avertizează că nu vor rămâne spectatori. ”Vom acționa”, îi transmit aceștia. 

Într-o scrisoare deschisă către Nicușor Dan, organizațiile și grupurile civice semnatare se declară „profund îngrijorate” de direcția în care președintele își exercită mandatul „câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja puternic radicalizat”.

"Ați fost ales pe un val de speranță"...

„Într-o democrație funcțională, relația dintre votant și politician se întemeiază pe un veritabil contract social. Este o relație mutuală, în care cetățenii aleg să susțină un candidat în baza unor clauze explicite – promisiunile publice. Acestea nu sunt simple declarații de campanie, ci obligații morale și politice.

Solicitările noastre, la care ați făcut referire cu ironie, nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv propriile dumneavoastră angajamente. Ați fost ales pe un val de speranță: promisiunea unui stat funcțional, și fără ingerințe politice, a unei justiții independente și a unor reforme administrative și electorale autentice. 

Astăzi, la aproape un an de la preluarea mandatului, suntem obligați să constatăm nu doar că aceste obiective nu au fost atinse, ci că acțiunile dumneavoastră susțin în continuare status quo-ul”, afirmă semnatarii scrisorii. 

Organizațiile civice îi reproșează lui Nicușor Dan că deciziile pe care le-a luat până acum „indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, un mandat care a contribuit la erodarea încrederii publice, la tolerarea corupției și la amplificarea tensiunilor sociale și politice”.

„Ați ales să răspundeți criticilor nu cu argumente, ci cu aroganță. Nu cu responsabilitate, ci printr-o mimare a cinismului specific celor pe care ați promis că îi veți combate. Mai grav, ați tratat cu superioritate oameni care au susținut activ schimbarea în bine, care și-au asumat costuri reale pentru a vă susține și care v-au acordat încredere în baza programului pe care dumneavoastră vi l-ați asumat”, i se reproșează președintelui.

"Tăcere asurzitoare"

Nicușor Dan este acuzat pentru deciziile luate în justiție, precum numirile la șefia marilor parchete, spunând că acestea au fost însoțite „de o pledoarie amplă în favoarea unor magistrați a căror activitate în trecut nu este doar lipsită de rezultate și profesionalism, ci care au sabotat însuși actul de justiție”.

„În schimb, am observat o tăcere asurzitoare în contextul în care mai mulți magistrați au semnalat public, recent, disfuncționalități grave din sistemul judiciar, susținute de dovezi și informații din interior. Aceștia și-au asumat riscuri reale, expunându-se în fața unui sistem judiciar represiv față de vocile critice, în speranța unei implicări din partea dumneavoastră în sprijinul unei justiții funcționale, echitabile și reformate.

În paralel, asistăm la o intensificare a fenomenului de dezincriminare de facto a marilor corupți, prin eliberări succesive și anulări de pedepse. Lipsa unei reacții ferme din partea instituției prezidențiale nu poate fi interpretată decât ca o abdicare de la rolul constituțional de garant al statului de drept”, afirmă semnatarii.

Ei vorbesc și despre „ezitare și reacții întârziate” ale președintelui, în loc de „claritate și fermitate” în privința modului în care servicile de informații au gestionat amenințările de tip război hibrid.

Și în plan extern, poziționarea României „a devenit oscilantă și lipsită de coerență strategică, fiind prea des aliniată unor oportunități de moment, în detrimentul interesului național pe termen lung”, mai spun cele 25 de organizații și grupuri civice.

„Societatea civilă nu va rămâne spectator. Vom acționa”

Societatea civilă își încheie mesajul către președinte cu avertismentul că riscă să rămână în istorie „nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura”:

„Numirile recente în fruntea parchetelor generale – persoane asupra cărora planează suspiciuni serioase de incompetență sau conexiuni cu rețele de interese – consolidează această direcție. Ele nu pot fi justificate nici prin criterii de profesionalism, nici prin cele de integritate.

Prin deciziile și atitudinea dumneavoastră recentă, ați demonstrat nu doar o abatere de la promisiuni, ci o decuplare profundă de la electoratul care v-a susținut. Ați ales să minimalizați această ruptură, în loc să o corectați.

Votul primit nu a fost unul de încredere oarbă, ci un mandat condiționat de reforme reale și de respectarea angajamentelor asumate. Astăzi, acest mandat este grav compromis.

La fel ca predecesorul dumneavoastră, riscați să rămâneți în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura.

Societatea civilă nu va rămâne spectator. Vom acționa, vom documenta și vom sancționa public fiecare decizie care trădează acest mandat. Nu vom accepta să fim păcăliți și disprețuiți prin promisiuni făcute doar pentru a fi încălcate. Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui”.

Semnatari cu greutate:

CONTEXT. Reacția societății civile vine ca urmare a interviului de joi, 16 aprilie, acordat de președintele Nicușor Dan, trasnmis de România1.ro în regim LIVE TXET, pe care îl puteți citi în articolul de mai jos ⤵︎

Ultimele articole

Categorii