LIVE ❘ Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier

Într-o declarație de presă la care jurnaliștilor nu li se permite să pună întrebări, șeful statului a anunțat numele celui pe care l-a desemnat să formeze noul Guvern. Este vorba despre Eugen Tomac.

Romania1.ro transmite evenimentul în regim LIVE TEXT și VIDEO:

Desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma guvernul din poziția de prim-ministru. În mai 2025, românii au avut alegeri, a ieșit în număr mare la vot, în opinia mea au votat mai multe negativ decât pozitiv pentru că aveau două frici, două temeri:

1. Că direcția pro-occidentală a României poate să fie pusă în discuție

2. O temere de destabilizare financiare, creștere de rate, inflație, e scurt, o cădere bruscă a economiei României

În iunie 2025, înțelegând mesajul românilor și interesul național care decurgea din asta, patrupartide și minoritățile au format o coaliție și și-au asumat guvernarea.

La un an de la acest moment, imaginea externă a României și încrederea partenerilor sunt mult mai bune decât în urmă cu un an, iar situația financiară mult mai bună

Numai că au apărut tensiuni care s-au amplificat și am ajuns pentru ca pentru mulți politicieni să prevaleze interesul de partid interesului național asumat în urmă cu un an

S-a ajuns să pară că o parte din societatea românească este mai interesată de cum se termină aceste răfuieli politice decât care sunt politicile României ca stat

O astfel de atitudine este irațională și contravine interesului național definitiv de votul oamenilor în număr atât de mare în mai 2025

Cine e de vină că această coaliție a funcționat așa cum a funcționat? E foarte bine că am avut o dezbatere așa mare în societate

Această dezbatere va continua... Eu cred că în momentul acesta e important să vedem viitorul decât ceea ce s-a întâmplat până acum

Pentru că partidele nu se înțeleg între ele singura soluție este un prim-ministru independent de partidele din Parlament.

Asta înseamnă: Direcție pro-occidentală, păstrarea stabilității financiare, aici avem finalizarea cât mai bună a PNRR până la final de august și definirea bugetului până în 2027.

Românii își doresc reforma instituțiilor statului, digitalizare și limitarea corupției

Am ales propunere de prim-ministru o persoană independentă de partidele din Parlament, dar care are experiența politică pentru a discuta cu partidele, e nevoie de consens, e nevoie de experiență politică

E un act de responsabilitate din partea mea, aștept aceeași responsabilitate de la partidele politice.

Eugen Tomac are și independența, experiența și valorile care definesc pentru poziția de premier.

Declarațiile premierului desemnat, Eugen Tomac:

Domnule președinte, vă mulțumesc, este o onoare și responsabilitate de a forma viitorul guvern al României. Primesc încrederea dumneavoastră cu recunoștiință și cu gândul la toți cetățenii României Înțeleg din plin prin ce trecem, cunosc așteptările românilor, sunt conștient prin ce trebuie să trecem împreună

România se află într-un moment în care are mai multă nevoie de responsabilitate, este temelia pe care se construiește totul, doar așa investițiile vor continua în țara noastră, reformele vor aduce rezultate, iar instituțiile statului vor recupera încrederea cetățenilor

Îmi asum cu bună credință această misiune de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă, îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament pentru a investi un guvern cu o singură agendă: binele comun al cetățenilor României

România are nevoie acum de proiecte duse la capăt și obiective clare

Voi prezenta Parlamentului României o echipă de specialiști, un guvern tehnic nu unul politic.

Vom menține direcția trasată de dumneavoastră, de apartenență la UE, de consolidare a parteneriatului cu SUA, a relației nord-atlantice în ansamblu

Doar o economie puternică poate susține bunăstarea pe care o merită cetățenii României. Fondurile PNRR, aderarea la OCDE, sunt obiective importante

Garantarea securității cetățenilor rămâne o obligație fundamentală, avem un război la graniță și îi vedem impactul

Vă asigur că echipa pe care o voi forma și pentru care voi cere votul Parlamentului va acționa cu maximă responsabilitate

Și evident cetățeanul va fi așezat în centrul fiecărui efort

Vă mulțumesc mult”

Ultimele articole

Categorii