Nicușor Dan a discutat cu Dominic Fritz, la Cotroceni. Liderul USR l-a anunțat că decizia partidului este aceeași cu a liberalilor: orice colaborare cu PSD este exclusă

Surse din conducerea USR au declarat pentru Digi24.ro că liderul Dominic Fritz a fost deja la consultările cu Nicușor Dan, de la Palatul Cotroceni. Mesajul lui Fritz a fost că USR nu vrea să mai negocieze sub nicio formă o nouă majoritate alături de PSD.

Mai multe surse politice spun că, începând de astăzi, liderii partidelor care au făcut parte din coaliția de guvernare distrusă de PSD prin moțiunea depusă cu AUR împotriva Guvernului, vor veni rând pe rând să discute cu președintele României Nicușor Dan și să îi transmită acestuia ce au decis în propriile formațiuni.

PNL a decis încă de marți, să treacă în opoziție și să nu mai colaboreze sub nicio formă cu PSD.

Tot marți, președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat marți seară, la finalul unei ședințe a partidului după ce Guvernul Bolojan a căzut în urma moțiunii de cenzură a PSD și AUR, că USR îl va susține în continuare pe Ilie Bolojan, urmând să aibă o discuție cu liderul PNL „despre cum ne putem coordona pașii în această criză”.

În schimb, președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că ”înainte de orice altă discuţie, ar fi să refacem coaliţia care a funcţionat până acum o lună de zile, adică PSD, PNL, USR, UDMR, grupul minorităţilor naţionale.”

În opinia liderului UDMR, este necesară o formulă care să asigure o majoritate în Parlament, cu un premier acceptat de toate partidele. „Dacă se poate găsi un premier care poate fi acceptat de toate partidele şi care nu ar fi rival niciunuia dintre ele, mai ales vorbesc de partidele mari.” El a precizat că partidul său așteaptă să fie invitat la discuţii cu preşedintele Dan care urmează să aibă loc la Cotroceni.

Întrebat dacă ar face parte dintr-un guvern format doar cu unul dintre partidele mari, chiar dacă nu este majoritar şi are doar susţinere în Parlament, Kelemen Hunor a răspuns: „Nu ştiu, nu am discutat această variantă, nu există nici o discuţie în acest sens, toate sunt doar speculaţii. Nu am discutat nici cu domnul Grindeanu, nici cu domnul Bolojan, nici cu domnul Fritz, cu nimeni”.

Ultimele articole

Categorii