NEWS ALERT ❘ Premierul Moldovei demisionează, în plin scandalul ”verișoara Maiei”, acuzând că nu-și poate exercita mai pot exercita mandatul ”în acord cu principiile și convingerile” pe care le are

Guvernul de la Chișinău, condus de premierul Alexandru Munteanu, a căzut vineri, la opt luni de la învestire, odată cu victoria electorală categorică a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), al președintei Maia Sandu. Șefa statului a anunțat că va susține o conferință la puțin timp după anunțul demisiei lui Munteanu.

Premierul Republicii Moldova Alexandru Munteanu și-a anunțat vineri demisia.

„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine”, a spus el.

„În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec. Mulțumesc tuturor colegilor – miniștri, echipa acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință”, a adăugat premierul.

„Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, a mai spus Munteanu.

Președinta Maia Sandu a anunțat că va susține o conferință la puțin timp după anunțul demisiei lui Munteanu.

Omul de afaceri Alexandru Munteanu a fost desemnat premier pe 24 octombrie 2025, imediat după alegerile parlamentare câștigate de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al președintei Maia Sandu.

În aceeași zi, Munteanu a publicat lista cabinetului de miniștri cu care a decis să meargă în Parlament.

Pe 31 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova a acordat votul de încredere Guvernului condus de Alexandru Munteanu. Noul executiv a fost aprobat cu votul a 55 de deputaţi.

În ultimele luni, speculațiile privind o posibilă plecare a lui Munteanu s-au întețit.

În luna martie, scrie Unimedia, președinta Maia Sandu a comentat zvonurile, sugerând că o demisie nu este aproape. „Abia s-a apucat de treabă, o să vină în curând cu un plan de creștere economică, avem o sumedenie de alte reforme”, a declarat șefa statului.

Demisia vine pe fondul unui scandal declanșat la MoldATSA, instituția de stat care gestionează spațiul aerian al țării.

Totul a pornit de la o investigație de presă care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus informații false în CV-ul de angajare și s-a extins ulterior la salariile și sporurile acordate unor angajați.

Directorul a fost demis din funcție, iar șeful comisiei parlamentare care l-a recomandat pe director și-a dat demisia din funcție, la fel ca și șeful agenției care monitorizează activitatea MoldATSA.

Pe fondul acestui scandal, și-a dat demisia și șefa comunicării, care este verișoara președintei Maia Sandu, după ce s-a aflat că câștigă peste 6000 euro pe lună, deși nu este foarte clar pentru ce, și că a încasat sporuri de peste 50.000 de euro în puținele luni de la angajare.

▌articol conex ⤵︎

Maia Sandu promite curățenie în instituțiile statului, după scandalul de nepotism care a vizat-o pe verișoara sa

Ultimele articole

Ce se va întâmpla cu prețurile motorinei în 2027. Predicția Goldman Sachs

Prețurile motorinei ar putea rămâne ridicate pe tot parcursul...

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

Categorii