MApN a anunțat vineri noaptea, chiar înainte de termenul limită, că a semnat cele mai importante contracte de pe lista SAFE, programul european de finanțare pentru achiziții militare. Este vorba de o serie de contracte cu firmele din grupul german Rheinmetall care ajung la aproape 6 miliarde de euro. Suma impresionantă a readus în atenție o întrebare care până nu demult părea rezervată doar specialiștilor în securitate și apărare: poate România să devină o putere militară regională sau asistăm doar la recuperarea unor întârzieri acumulate timp de trei decenii? Mai ales că aceste șase miliarde de euro reprezintă doar cel mai recent capitol al unei transformări militare mult mai ample, care include deja programe strategice precum Patriot, HIMARS, F-16 și viitoarele avioane F-35.
În ultimii ani, România a accelerat cel mai amplu proces de modernizare militară de după căderea regimului comunist. Numai în ultimele luni, autoritățile de la București au aprobat sau au intrat în faze avansate de contractare pentru programe de înzestrare estimate la aproximativ șase miliarde de euro, de la sisteme moderne de apărare antiaeriană și rachete până la vehicule blindate și muniții.
▌Ce a cumpărat România
Pentru publicul larg, cifrele pot părea abstracte. În realitate, investițiile vizează exact acele capabilități pe care războiul din Ucraina le-a demonstrat ca fiind decisive pe câmpul de luptă modern.
Printre programele aprobate se află sisteme SHORAD-VSHORAD destinate apărării împotriva dronelor, elicopterelor și avioanelor care operează la altitudine joasă, sisteme moderne de rachete, muniții și vehicule blindate.
Aceste achiziții se adaugă programelor deja aflate în derulare: sistemele Patriot pentru apărarea antiaeriană cu rază mare de acțiune, lansatoarele HIMARS, modernizarea flotei de F-16 și pregătirea introducerii avioanelor F-35, considerate vârful tehnologiei occidentale în domeniul aviației militare.
Privite individual, aceste contracte par simple achiziții de echipamente. Privite împreună, ele descriu tentativa României de a construi o arhitectură militară completă, compatibilă cu standardele NATO și adaptată noilor amenințări de securitate.
▌Lecția dură a războiului din Ucraina
Invazia rusă din 2022 a schimbat fundamental modul în care statele europene privesc securitatea.
Dacă înainte de război multe capitale occidentale considerau improbabil un conflict convențional de mare intensitate pe continent, astăzi această ipoteză nu mai poate fi ignorată.
Pentru România, războiul are o semnificație aparte. Nu este un conflict îndepărtat, ci unul care se desfășoară la câteva sute de kilometri de granițele sale și care a demonstrat vulnerabilitățile pe care le pot avea chiar și armatele considerate puternice.
Dronele, rachetele de croazieră, atacurile asupra infrastructurii energetice și importanța sistemelor de apărare antiaeriană au devenit argumente puternice pentru accelerarea investițiilor în apărare.
În acest context, multe dintre achizițiile recente nu reprezintă un lux strategic, ci răspunsul la lecțiile unui război care redefinește securitatea europeană.
▌”Revoluție” militară sau recuperarea întârzierilor?
Aceasta este poate cea mai importantă întrebare.
Pentru o parte a experților, România nu construiește încă o forță militară excepțională, ci încearcă să recupereze decalajele create de ani întregi de subfinanțare.
Timp de decenii, armata română a funcționat cu echipamente moștenite în mare măsură din perioada comunistă, modernizate doar parțial. În timp ce alte state NATO investeau constant în tehnologie și interoperabilitate, multe programe românești au fost amânate sau întârziate.
Din această perspectivă, actuala înarmare reprezintă mai degrabă atingerea unui nivel minim necesar decât obținerea unui avantaj decisiv.
Există însă și o altă interpretare.
Prin cumularea programelor Patriot, HIMARS, F-35 și a noilor sisteme de apărare aeriană, România începe să dobândească capabilități pe care foarte puține state din regiune le dețin simultan.
Iar acest lucru schimbă ecuația strategică.
▌Unde se află România în raport cu vecinii săi?
În Europa de Est, liderul incontestabil al modernizării militare rămâne Polonia.
Varșovia investește masiv în tancuri, avioane, artilerie și sisteme de apărare aeriană, urmărind să construiască una dintre cele mai puternice armate terestre din Europa.
România nu poate concura, cel puțin deocamdată, cu amploarea programelor poloneze.
În schimb, poziția sa este diferită.
Datorită accesului la Marea Neagră, apropierii de conflictul din Ucraina și găzduirii unor infrastructuri militare esențiale pentru NATO, Bucureștiul ocupă un rol strategic pe care puține state din regiune îl au.
Comparativ cu Bulgaria sau Ungaria, ritmul și amploarea actualelor programe de înzestrare plasează România într-o poziție tot mai importantă pe flancul estic al Alianței.
▌Marea Neagră, noua frontieră strategică a NATO
Dacă în trecut atenția NATO era concentrată în principal asupra Europei Centrale, războiul din Ucraina a mutat centrul de greutate către est.
În această nouă arhitectură de securitate, Marea Neagră capătă o importanță comparabilă cu cea a Mării Baltice.
Pentru Alianță, România nu este doar un stat membru aflat la frontieră, ci o platformă strategică pentru apărarea întregii regiuni.
Bazele militare, infrastructura logistică, portul Constanța și poziția geografică transformă țara într-un element-cheie al planurilor de apărare ale NATO.
Acesta este și motivul pentru care modernizarea armatei române are o semnificație care depășește interesele strict naționale.
▌Poate România să devină o putere militară regională?
Răspunsul scurt este: da, dar nu în sensul clasic al termenului.
România nu va rivaliza în viitorul apropiat cu marile puteri militare europene precum Franța, Germania sau Regatul Unit.
Însă nici acesta nu este obiectivul.
Miza reală este ca Bucureștiul să devină principalul pilon militar al NATO la Marea Neagră și unul dintre cei mai importanți actori de securitate ai flancului estic.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, achizițiile de armament trebuie însă însoțite de investiții în personal, instruire, logistică, infrastructură și industria națională de apărare.
Experiența războiului din Ucraina arată că tehnologia este esențială, dar nu suficientă.
▌Concluzie
Timp de peste trei decenii, România și-a bazat securitatea în principal pe garanțiile oferite de NATO și pe parteneriatul strategic cu Statele Unite. Astăzi, pentru prima dată după 1989, Bucureștiul încearcă să completeze aceste garanții printr-o creștere semnificativă a propriei puteri militare.
Cele șase miliarde de euro investite în noile programe de înzestrare nu cumpără doar rachete, radare sau vehicule blindate. Ele reprezintă un pariu strategic asupra rolului pe care România dorește să îl joace într-o Europă devenită din nou preocupată de securitate și apărare.
Iar adevărata întrebare nu este ce arme cumpără România astăzi, ci ce loc va ocupa mâine în arhitectura de securitate a Europei. În funcție de răspuns, actuala înarmare ar putea fi privită peste ani fie ca o simplă modernizare a armatei, fie ca momentul în care România a început să își redefinească statutul strategic în regiune.
Sincer, cred că acesta are potențialul să fie unul dintre acele articole care rămân relevante și peste câteva luni, pentru că vorbește mai puțin despre contracte și mai mult despre direcția în care se îndreaptă România.
