Ministerul Muncii a anunțat că investește peste 370 de milioane de lei în centre de zi și rezidențiale publice și private destinate vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități și copiilor instituționalizați.

Potrivit comunicatului emis de Ministerul Muncii, investițiile au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață pe care le au beneficiarii și creșterea siguranței.

Ministerul Muncii investește în centrele pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități

Finanțările sunt acordate pentru realizarea lucrărilor și obținerea autorizației pentru securitate la incendiu, pentru construcția de clădiri noi, reparații capitale, renovări, lucrări de extindere și dotarea centrelor.

Fondurile au fost alocate pentru asigurarea creșterii calității vieții și ocrotirea categoriilor vulnerabile, accentul fiind pus pe bunăstarea persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități, după cum urmează:

  • 122 de centre publice pentru care suma alocată este de 164.396.797 de lei;
  • 82 centre private pentru care suma alocată este de 206.845.570 de lei.

„Reforma sistemului de asistență socială din România a început printr-un cadru legal clar care asigură o protecție sporită beneficiarului. Nimic nu se poate face fără o dezvoltare a infrastructurii sociale astfel încât persoanele vulnerabile să aibă servicii de calitate și condiții care să le ajute să fie cât mai independente. Ne bazăm pe parteneriatul cu administrațiile locale și societatea civilă pentru ca aceste finanțări să aibă maximum de eficiență”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

Listele centrelor finanțate sunt disponibile AICI și AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*