Mihai Tudose spune că Ciolacu ar trebui să rămână președintele PSD chiar dacă ar pierde alegerile prezidențiale: „Până acum noi am avut campanii electorale pierdute nu din cauza partidului, ci din cauza candidatului”

Președintele Consiliului Național PSD, Mihai Tudose, spune că este de acord cu ideea ca Marcel Ciolacu să rămână președinte al partidului, chiar dacă acesta ar pierde alegerile prezidențiale.

Mihai Tudose a fost întrebat dacă Marcel Ciolacuu va rămâne președintele PSD și dacă va pierde alegerile, iar acesta a răspuns „Teoretic, da”.

„Nu s-a întâmplat din mai multe motive. Fiindcă că până acum noi am avut campanii electorale pierdute nu din cauza partidului, ci din cauza candidatului. Au fost câteva gafe făcute în ultima săptămână, chiar în ultima dezbatere televizată, care ne-a îngropat candidatul, partidul nu a greşit cu nimic. Au fost scăpări. Nu partidul s-a dus la Vîntu, acea celebră fază care l-a îngropat pe Geoană atunci. Nici măcar nu a reacţionat cum trebuie (…) Partidul care a fost de vină? Nu! El a fost de vină. 

Vă mai dau un exemplu: Adrian Năstase. Adrian Năstase, la ultima dezbatere televizată, a spus că nu are nevoie de voturile PRM-iştilor, că nu are nevoie de voturile extremiştilor. Toţi extremiştii peste două zile s-au dus şi au votat Traian Băsescu şi s-a închis. A mutat 15-20% din electorat atunci, în cinci minute. A greşit partidul? Nu, n-a greşit partidul”, a explicat noul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, conform news.ro.

Mihai Tudose a spus că, în viziunea sa, Ciolacu ar trebuie să păstreze șefia partidului, în cazul în care nu va fi ales șef al statului.

„De data asta va fi altfel dacă el joacă cărţile… nu poţi să fii sigur pe o victorie, dom-le gata, te duci şi câştigi şi dacă nu câştigi e doar vina ta. Poate greşeşte partidul cu ceva, poate facem toţi tot ce se poate şi nu câştigă. Nu poţi să-i impuţi aşa ceva, îi impui lui: bă, tu te duci, decontezi tu! Nu, că nu e vina ta”, a adăugat Tudose.

Ultimele articole

România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța

Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema...

Luca Niculescu anunță prioritățile pentru viitorul program de guvernare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat miercuri că lucrează...

Șefa FMI trage un semnal de alarmă pentru guverne: Datoria mondială se apropie de nivelurile record

Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, avertizează guvernele puternic...

CCIR a găzduit Forumul de Afaceri România – Pakistan, în marja misiunii economice pakistaneze în România

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în...

Cine este Luca Niculescu, propus de Nicușor Dan pentru șefia Guvernului. A lucrat peste două decenii în presă

Luca Niculescu este noua propunere a președintelui Nicușor Dan...

Categorii